Minorul, implicat în bătaia de la Costeşti, a fost plasat în arest

Minorul, implicat în bătaia de la Costeşti, Ialoveni, a fost plasat în arest, anunţă Procuratura Generală. 

Potrivit unui comunicat de presă al instituției, astăzi băiatul de 16 ani a fost dus în fața judecătorului de instrucție, care a dispus aplicarea arestului preventiv pentru un termen de 30 de zile. Procurorii îl învinuiesc pe minor de vătămare intenționată gravă a sănătății, care a dus la decesul victimei – faptă pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de la 12 la 15 ani; precum și de huliganism comis de două persoane, care se pedepsește cu amendă între 37.500 lei și 67.500 lei sau închisoare de până la 5 ani.

Totodată, tânărul de 21 ani este acuzat de vătămare intenționată gravă a sănătății, care a provocat decesul victimei, precum și de huliganism agravat, riscă pedeapsa cu închisoarea pentru un termen între 12 și 15 ani, iar pentru a doua – între 3 și 7 ani.

Până la decesul victimei, învinuirea înaintată de procurori prevedea o pedeapsă cu închisoarea de la 10 la 12 ani în cazul primei infracțiuni și în cazul infracțiunii de huliganism comis de o persoană care a mai săvârșit așa fapte – pedeapsa sub formă de amendă între 37.500 lei și 67.500 lei sau închisoare de până la 5 ani.

La această etapă, din fișa medicală a victimei este cunoscut faptul că decesul a survenit contuziei cerebrale grave. Suplimentar, a fost numită o expertiză medico-legală.

PUBLIKA.MD precizează că în noaptea dintre ani, un tânăr de 21 de ani din Costeşti, Ialoveni, a fost bătut crunt de către cei doi învinuiţi. Băiatul a fost dus în stare gravă la spital, unde a decedat. Imaginile video cu bătaia au fost expediate la mai multe instituţii de mediaşi au revoltat întreaga societate. 

CITEŞTE ŞI: 15 priveau cum unul îl omoară. Ministrul Voicu a oferit DETALII despre CRIMA de la Costeşti (VIDEO)

loading...

Lasă un comentariu