Minore pe post de sclave sexuale. Cât primeau traficanţii pentru serviciile prestate (VIDEO)

Embed:

Poliţia a anihilat două filiere specializate în recrutarea fetelor din familii sărace în scop de exploatare sexuală comercială, acţiunile cărora au fost documentate în perioada lunilor mai-iulie 2015.

În primul caz, capul grupării criminale, o femeie de 34 ani, originară din Rusia, pe parcursul anilor 2014-2015, în comun cu complicii săi, a recrutat mai multe minore, cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani. Astfel, folosindu-se de starea precară în care se aflau fetele, suspecții le exploatau sexual în scopuri comerciale pe str. Calea Basarabiei din Chişinău.

În urma investigațiilor speciale efectuate în cadrul urmăririi penale, polițiștii au constatat că serviciile sexuale erau prestate de către minore în automobilele clienţilor sau la dorinţă plecau cu aceștia la apartament. Banii pentru servicii erau încasați de capul grupării (sexul oral - 300 lei, clasic - 400 lei ), care se afla în permanenţă în preajma minorelor şi le supraveghea.

Astfel, ca urmare a măsurilor speciale de investigaţie în direcţia stabilirii şi reţinerii traficanţilor, recent, pe str. Calea Basarabiei au fost reţinuţi membrii acestei grupări, în moment ce supravegheau activitatea minorelor.

Prin urmare au fost eliberate din sclavie sexuală trei minore, care au fost referite către serviciul de protecţie socială.

În alt caz, un bărbat de 24 ani, originar din raionul Ialoveni, în comun cu complicii săi, dintre care o minoră, elevă la o şcoală profesională din Chişinău, au recrutat mai multe fete, de la aceeași instituție, sub pretextul angajării lor în calitate de maseuze. În realitate, fetele erau înşelate ca până în cele din urmă să fie exploatate sexual în scopuri comerciale. Serviciile sexuale erau prestate în apartamente din timp închiriate şi amenajate de traficanți ca saloane de masaj.

Pentru serviciile prestate traficanţii primeau de la clienţi 600 de lei pe oră. Victimele nu se alegeau cu nimic, "explicându-li-se" că banii sint cheltuiţi pentru chiria apartamentului şi alimentaţie.

Ulterior, au fost desfăşurate două percheziţii în apartamentele unde erau adăpostite şi exploatate minorele şi au fost reţinuţi doi membri ai grupării, unul dintre care fiind şi organizatorul reţelei.

Au fost eliberate din sclavie sexuală trei minore, în total fiind identificate nouă victime a traficului de copii, unele dintre care au reuşit anterior să evadeze de la traficanţi.

În ambele cazuri au fost inițiate cauze penale pentru trafic de fiinţe umane săvârşit de către două sau mai multe persoane asupra doi sau mai mulţi copii.

Dacă suspecții vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă închisoare de la 15 la 20 de ani.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu