Ministrul Vadim Brînzan a avut o întrevedere cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Dereck J. Hogan

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Dereck J. Hogan. În cadrul discuției oficialii au făcut o retrospectivă a relațiilor comercial-economice între cele două state și au analizat proiectele strategice din sectorul energetic, IT, industrial și infrastructură.

Vadim Brînzan a comunicat despre planurile de viitor și măsurile pe care le va întreprinde împreună cu echipa Ministerului Economiei și Infrastructurii pentru dezvoltarea reală a economiei menționând că,transparența, atragerea investitorilor străini și securitatea energetică reprezintă unele din prioritățile Ministerului pe care îl conduce. „Una dintre cele mai importante priorități ale Guvernului este diversificarea resurselor energetice. Vom depune toate eforturile în vederea eliminării obstacolelor birocratice ce vizează proiectului de construcție a gazoductului Chișinău – Ungheni, precum și în vederea identificării altor surse de energie.

Ambasadorul Dereck J. Hogan  a menționat că SUA susține programul de guvernare al noului Cabinet de Miniștri, precum și principiile ce vizează asigurarea unei economii independente, depolitizate și transparente. Mai mult, oficialul a subliniat importanța creării unui sistem juridic transparent, creării noilor locuri de muncă, asigurării securității energetice. Totodată, Ambasadorul a remarcat tendința pozitivă a țării noastre în ceea ce privește comerțul, și anume posibilitatea de a intensifica volumul exporturilor atât pe piața estică, cât și pe cea vestică.

De asemenea, părțile au evidențiat evoluțiile pozitive din sectorul IT, afirmând că acestea reprezintă o istorie de succes în economia Republicii Moldova, în special Parcul IT, care numără circa 400 rezidenți virtuali, și a fost înființat cu suportul părții americane.

Ambasadorul Dereck J. Hogan la felicitat pe Vadim Brînzan cu ocazia numirii în funcția de ministru al Economiei și Infrastructurii, dorindu-i succes în realizarea obiectivelor propuse.

În Republica Moldova îşi desfăşoară activitatea 405 întreprinderi cu capital american, valoarea investițiilor în capitalul social fiind de circa 527,752 mil. lei. După valoare capitalului investit, SUA se află pe locul 8 printre țările partenere ale Republicii Moldova.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu