Ministrul Justiției: Magistraţii trebuie să recapete încrederea cetățenilor prin promovarea deciziilor echilibrate și prin eradicarea corupției

Embed:

Magistraţii trebuie să recapete încrederea cetățenilor prin promovarea de decizii echilibrate, corecte și prin eradicarea corupției. Este mesajul ministrului Justiției, Victoria Iftodi, transmis la Adunarea Generală a Judecătorilor.

"Așteptăm și cerem ca judecătorii să-și onoreze obligațiunile în strictă conformitate cu legea și normele deontologice. Succesul reformelor depinde de angajamentul dumneavoastră în serviciul justiției. Trebuie să fim conștienți că reforma justiției reprezintă un teren solid pentru restul reformelor care nu vor merge dacă în justiție nu se vor face progrese", a declarat Victoria Iftodi.

Magistrații confirmă că reformele din sistemul judecătoresc trebuie să continue.

"La judecătoria Ungheni deja există specializarea pe domeniul civil și penal începând cu 2018. Credeți-mă că e complicat când un judecător într-o zi are câteva dosare penale, câteva dosare contravenționale și vreo 10 civile", a precizat Vasile Şchiopu, președintele judecătoriei Ungheni.

"La noi nu sunt probleme în instanța în care activez. Este eficacitate mai multă având specializarea într-un anumit domeniu și ești concentrat pe domeniul în care activezi", a menţionat Alina Ţihonschi, magistrat, judecătoria Drochia.

Ministerul Justiției anunța la începutul acestui an că sistemul are nevoie de o reformă complexă și asta pentru că strategia de reformare a justiției adoptată acum șapte ani nu a dat rezultate. Mai exact, judecătorii vor accede în funcție în baza unor examene obiective, instanțele de judecată vor fi secționate pe cauze, iar competențele Curții Supreme de Justiție ar putea fi modificate.

Adunarea Generală a Judecătorilor a întrunit aproximativ 300 de magistrați.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu