Ministrul Gaiciuc, despre afinitatea pe care o are cu Igor Dodon: Serviciul şi relaţiile personale sunt două lucruri diferite

Embed:

Fostul consilier prezidenţial şi noul ministru al Apărării, Victor Gaiciuc, spune că nu vede o problemă în afinitatea pe care o are cu preşedintele Igor Dodon. Asta în contextul în care Gaiciuc este tatăl finului de cununie al preşedintelui. Mai mult, Gaiciuc a încercat să convingă presa că a obţinut fotoliul de ministru pentru meritele acumulate, dar nu pentru că este un bun prieten al preşedintelui, care este şi comandantul superm al Armatei Naţionale. 

"Eu cu foarte multe persoane din Republica Moldova sunt în relaţii foarte bune. Încă o dată vreau să menționez că serviciul şi relaţiile personale sunt două lucruri diferite. Sunt absolut convins că această relaţie de prietenie sau de bunăvoinţă ne va ajuta ambilor. Credeţi că v-a ales în această funcţie pentru că îi sunteţi şi rudă? - Nu. Absolut nu. Eu deja în 2001 am fost ministru al Apărării. Nu este nicio legătură între noi de rudenie, de sânge, etc. Mulţumesc mult", a declarat Victor Gaiciuc.

Până a ocupa funcţia de ministru al Apărării, Victor Gaiciuc a fost consilierul preşedintelui Igor Dodon în domeniul apărării și securității naționale, dar şi secretar al Consiliului Suprem de Securitate. Atunci, şeful statului a declarat că relaţia de afinitate nu a influenţat la numirea acestuia în funcţie.

"Eu cred că este unul dintre cei mai buni profesioniști în domeniu Apărării şi Securității Naționale. 30:02 Este general de brigadă încă din perioada sovietică şi este o persoană cu o reputaţie destul de impecabilă între toţi care au activat în organele de forţă", a menţionat Igor Dodon.

Nu este pentru prima dată când şeful statului a încercat să-l promoveze pe fostul deputat socialist Victor Gaiciuc în funcţii importante. Anterior, Dodon l-a propus pe acesta în fotoliul de ministru al Apărării în Guvernul Filip, dar candidatura acestuia nu a fost acceptată. De asemenea, Igor Dodon l-a decorat, anterior, pe Victor Gaiciuc cu Ordinul Republicii.

La alegerile parlamentare din 24 februarie, tatăl finului de cununie al lui Igor Dodon a candidat pe lista PSRM, fiind cu numărul opt.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu