Ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, spune cum va fi afectată economia Moldovei după Brexit

Embed:

Ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, este optimist și consideră că ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană nu va influența negativ economia Moldovei.

Totuși, demnitarul  nu exclude că, pe viitor, Chişinăul va fi nevoit să revizuiască mai multe acorduri comerciale semnate cu Regatul Unit.

"Eventual o anumită slăbire a Uniunii Europene ar putea avea și un efect negativ asupra noastră, numai eu nu aș vrea să dramatizez. Atât timp cât noi avem facilitățile care țin de schimbul de comerț cu Uniunea Europeană, noi nu o să avem probleme de acest gen. Dacă eventual Marea Britanie iese din componența Uniunii Europene, vor trebui deja alte acorduri. Încă nu se știe cum va fi ieșirea aceasta și în ce fel va fi", a declarat ministrul Finanțelor.

Potrivit datelor statistice, în primele patru luni ale acestui an, exporturile în Uniunea Europeană au constituit 62,5 la sută, iar în Marea Britanie cota livrărilor fiind de 6,5 procente. 

Uniunea Europeană este unul dintre principalii creditori și finanțatori ai Republicii Moldova. Totodată, ţările membre ale UE sunt în topul principalelor destinații pentru moldovenii care muncesc peste hotare.

Pe aceeaşi temă