Ministrul Economiei, Octavian Calmîc, pleacă într-o vizită de lucru la Kiev

Embed:

Ministrul Economiei, Octavian Calmîc, va efectua astăzi o vizită de lucru la Kiev. Demnitarul va discuta cu membrii executivului ţării vecine despre stadiul actual al relaţiilor moldo-ucrainene şi perspectivele dezvoltării acestora.

În cadrul întrevederilor, va fi examinată şi decizia Guvernului Moldovei de a introduce, până la sfârşitul acestui an, taxe vamale pentru importul produselor lactate, a celor din carne și a cimentului din Ucraina.

Potrivit autorităților moldovenești, această măsură se încadrează în normele internaționale ale Organizației Mondiale a Comerțului și Acordului privind crearea zonei de comerț liber în cadrul Comunităţii Statelor Independente.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu