Ministrul de Interne de la Kiev: Tancuri şi blindate din Rusia au intrat în Ucraina (VIDEO)

Embed:

Tancuri şi blindate din Rusia au intrat în Ucraina. Anunţul a fost făcut de ministrul de Interne de la Kiev, Arsen Avakov, potrivit căruia maşinile de luptă au venit în ajutorul separatiştilor din estul ţării. Moscova nu a răspuns, deocamdată, acuzaţiilor.

Trei tancuri rusești au trecut frontiera cu Ucraina şi s-au poziţionat în apropiere de oraşul Snejnoe. Potrivit presei locale, două dintre tancuri au fost preluate de trupele ucrainene, iar unul a fost distrus. Ziarele din Ucraina mai scriu că pe teritoriul Federaţiei Ruse, în apropiere de hotarul comun, sunt mobilizate mai multe blindate şi lansatoare de rachete.

"Prin punctele de frontieră controlate de insurgenţi au pătruns mai multe coloane cu tehnică blindată, cu arme de artilerie, precum şi o coloană formată din trei tancuri." MUSCĂ "Luptele continuă şi la această oră, nu pot să vă spun care sunt rezultatele finale, însă o parte a acestei coloane a fost distrusă", a menţionat Avakov.

Între timp, preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a reiterat că va negocia cu separatiştii doar după ce aceştia vor depune armele. Militanţii nu par dispuşi să accepte condiţia liderului de la Kiev. Presa din Ucraina scrie că teroriştii îi jefuiesc pe civili în plină stradă. De asemenea, militanţii proruși intră în case şi oficii şi iau lucrurile de valoare. Mai multe maşini au fost furate, iar poliţia susţine că primeşte săptămânal mii de plângeri de la oameni.

Publika.md menţionează că la Sloviansk luptele au fost reluate, iar insurgenţii ameninţă că dau startul vânătorii comandanţilor operaţiunii antitero.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu