Ministrul de interne al Franţei cere ca ţările precum Algeria şi Marocul să fie ajutate să oprească valul migrator

Ministrul de interne al Franţei, Gerard Collomb, consideră că este necesar ca ţările de tranzit, cum ar fi Algeria şi Marocul, să fie ajutate pentru a împiedica plecările migranţilor, în timp ce numărul migranţilor care ajung în Spania a devenit, în opinia lui, ''îngrijorător'', relatează AFP.

Algeria şi Marocul sunt "gata să lucreze cu noi" pentru a evita trecerile migranţilor, "dar securizarea graniţelor lor este complicată şi necesită finanţare. Trebuie să ajutăm aceste ţări", a declarat ministrul într-un interviu acordat săptămânalului l'Express şi publicat marţi.

Chiar dacă numărul sosirilor în Europa ''nu se compară cu cel din 2015'', constatăm ''o creştere în ultimele luni'', în special pe ruta Maroc-Spania, unde ''afluxul de migranţi este îngrijorător, cu 33.795 de sosiri în opt luni, o creştere de 120% ", a subliniat el.

Acest lucru a determinat autorităţile franceze să recurgă la măsuri speciale de supraveghere în Pirineii Atlantici (sud-vestul Franţei), cu desfăşurarea "a două companii de jandarmerie" la graniţă, a adăugat el.

Migranţii care sosesc prin Spania "se îndreaptă direct spre capitala'' franceză şi "astăzi dificultatea este că 50% din solicitanţii de azil sunt concentraţi în zona pariziană", a menţionat ministrul francez.

Întrebat despre politica sa privind expulzările, Collomb a dat asigurări că nu are "un obiectiv numeric", dar că doreşte ca numărul celor expulzaţi 'să crească lună de la o lună la alta". Dar el a salutat creşterea cu 20% a numărului de migranţi care au revenit în ţările lor în acest an.

Ministrul francez a menţionat că va depune eforturi pentru a reduce numărul cererilor de azil înaintate de persoanele provenite din Georgia, număr care a crescut cu 306% după ridicarea obligativităţii vizelor pentru cetăţenii georgieni, scrie Agerpres.ro.

Totodată, el a dat asigurări că autorităţile nu vor manifesta toleranţă în cazul unor incidente rasiste, de genul celor petrecute în Germania. "Sperăm să le putem opri găsind un echilibru. Franţa trebuie să fie generoasă, dar să amintească în acelaşi timp faptul că aici nu se poate să vină toată lumea", a spus Gerard Collomb.

În acest context, este necesar ''să se creeze un mecanism european permanent pentru gestionarea migranţilor'' şi, 'înainte de a vorbi de repartizare', să existe siguranţa că toate sosirile sunt înregistrate, a concluzionat ministrul de interne francez.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu