Ministrul de Externe din Letonia: Suntem DEZAMĂGIŢI de rezoluția APCE care reoferă necondiționat Rusiei dreptul la vot

Letonia este dezamăgită de rezoluția APCE care reoferă necondiționat Rusiei dreptul la vot. Este de părere ministrul de Externe de la Riga, Edgars Rinkevics, care a menţionat într-o postare pe Facebook, că țara sa s-a împotrivit deciziei.

"Suntem dezamăgiți de rezoluția APCE care reoferă necondiționat Rusiei dreptul la vot. Letonia s-a împotrivit deciziei pentru că aceasta subminează valori precum democrația și drepturile omului", a menţionat Edgars Rinkevics.

Amintim că delegația Rusiei la APCE și-a recăpătat dreptul de vot inclusiv cu ajutorul Alianței Kozak PSRM - ACUM. Deputatul PPDA Andrei Năstase şi socialistul Vlad Batrîncea au sprijinit rezoluția care permite întoarcerea delegației în APCE. 

Federaţia Rusă a fost lipsită de dreptul de vot în cadrul instituției europene în 2014, odată cu anexarea Crimeei.

Astfel, delegația Kremlinului a revenit fără a fi obligată să îndeplinească anumite condiții. Din 2017, Moscova nu a mai plătit contribuții la bugetul Consiliului Europei.




 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu