Ministrul de Externe al Germaniei salută progresele înregistrate de Guvernul de la Chişinău

Embed:

Ministrul de Externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, care deține şi președinția OSCE, salută progresele înregistrate de Guvernul de la Chişinău. Oficialul german încurajează autorităţile noastre să continue reformele, pentru a avansa pe calea integrării europene. Aprecierile au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă comună cu premierul Pavel Filip.

Ministrul de Externe al Germaniei a încurajat Guvernul de la Chişinău să profite de toate posibilităţile pe care le oferă Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană.

"Trebuie să avem grijă ca acest acord, care conține un șir mare de posibilități, să fie epuizat prin politici și acțiuni concrete atât din partea Republicii Moldova, cât și a Uniunii Europene. În ceea ce priveşte situația Republicii Moldova, mi-am exprimat opinia, potrivit căreia ne-am bucura foarte mult, dacă se va ajunge la un acord între Republica Moldova și Fondul Monetar Internațional", a menţionat Frank-Walter Steinmeier.

Potrivit premierului Pavel Filip, vizita la Chişinău a ministrului german de Externe este un semnal bun pentru ţara noastră, menit să încurajeze continuarea reformelor.

"E importantă soluționarea problemelor social-economice cu care se confruntă cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului, îndeosebi locuitorii din zona de securitate. Am exprimat disponibilitatea de a elabora în timpul apropiat o concepție cu privire la parametrii de bază ai statului juridic special al Transnistriei cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova", a spus Filip.

Ministrul de Externe al Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a avut întrevederi şi cu preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, ministrul de Externe, Andrei Galbur şi vicepremierul pentru Reintegrare Gheorghe Bălan. Programul vizitei oficialului german în Moldova include şi o deplasare la Tiraspol.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu