Ministrul Chiril Gaburici în discuții cu reprezentanții companiei Evrascon

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, s-a întâlnit astăzi cu conducerea companiei Euro-Asian Construction Corporation EVRASCON JSC din Azerbaijan, care este responsabilă de reparația a 80 de km din drumurile naționale – R1: Chișinău-Ungheni-Sculeni și R33: Chișinău-Lăpușna, finanțate cu circa 56 de milioane de euro din surse externe prin Banca Europeană de Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Părțile au discutat stadiul lucrărilor executate, precum și situația contractelor la zi.

Chiril Gaburici susține că, porțiunile de drum renovate trebuiau finalizate în anul 2016:

„Companiile selectate pentru reparație au acum un nou termen la dispoziție pentru a da drumurile în exploatare - luna noiembrie 2019. Mizăm pe responsabilitatea companiei și sperăm că obligațiunile contractuale vor fi respectare. Mă bucur să văd că vă mobilizați și că se lucrează intens pe toate porțiunile de drum. Vă îndemn să urgentați lucrările astfel încât să vă încadrați în termenii stabiliți”.

Reprezentanții companiei au prezentat lucrările deja executate și etapele care urmează a fi întreprinse, pentru finisarea integrală a lucrărilor:

„Suntem pe ultima sută de metri, lucrările vor fi finalizate cu succes, depunem toate eforturile necesare, vă garantăm drumuri calitative și  sigure”.

Rețeaua de drumuri publice din Republica Moldova include peste 9300 km, iar drumurile locale de interes comunal ating cifra de 30 mii km.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu