Ministrul Agriculturii din Romania a primit de ziua sa două torturi sub formă de oaie

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a primit de la colegii de partid şi de la agricultorii din Arad, cu ocazia împlinirii a 70 de ani, două torturi în formă de oaie, afirmând că le-a gustat "cu lacrima respectului faţă de colegi", transmite Agerpres.

Ministrul a sosit la Arad vineri seară, pentru a participa, sâmbătă, alături de candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă, la întâlniri electorale. La hotel, mai mulţi lideri PSD, între care Viorica Dăncilă, l-au întâmpinat cu un tort în formă de oaie.

Cei prezenţi i-au cântat lui Daea "Mulţi ani trăiască!" şi i-au oferit şi o plachetă pe care scrie: "Multe secole cu oaia, 70 cu Petre Daea".

Un al doilea tort, tot în formă de oaie, a fost primit de Daea de la un grup de agricultori din Arad.

Întrebat, într-o conferinţă de presă susţinută sâmbătă seară, despre cele două torturi primite, Petre Daea a răspuns: "Am avut numai lacrimi!".

 

Lasă un comentariu