Ministrul Afacerilor Externe al României, Ramona Mănescu, va efectua o vizită la Chişinău

Ministrul Afacerilor Externe al României, Ramona Mănescu va efectua, miercuri, o vizită în Republica Moldova, la invitația șefului diplomației moldovenești, Nicu Popescu.

Pe agenda discuțiilor se află subiecte de actualitate ale agendei bilaterale, inclusiv stadiul de realizare a proiectelor prioritare în domeniul energetic, telecomunicațiilor, finanțelor publice și protecției mediului.

De asemenea, oficialul român va avea o întrevedere cu prim-ministrul Republicii Moldova, Maia Sandu.

Programul mai prevede vizitarea șantierului de construcții la branșamentul Ungheni-Chișinău al gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău, precum și a Sălii cu Orgă.

Oficialii vor susţine, mâine, la sediul MAEIE, un briefing de presă.

Lasă un comentariu