Miniştrii nu se tem de evaluarea lui Filat VIDEO

Embed:

"Nu ne temem de evaluarea instituţiilor pe care le conducem". Asta spun cei mai mulţi dintre miniştrii Guvernului Filat, în opinia cărora, iniţiativa premierului este una normală. Chiar dacă susţin că sunt mulţumiţi de activitatea angajaţilor, unii miniştri recunosc, totuşi, că au aşteptări mai mari de la unii dintre subalterni.

"Deja am început anumite proceduri de consolidare a capacităţilor, acolo unde am văzut că este necesar, unii şi-au luat stimultentele, alţii şi-au luat observaţiile. Dar când ne-am mai temut noi de evaluare?", a declarat ministrul Economiei, Valeriu Lazăr.

"Este cea mai bună metodă de a vedea potenţialul care există şi modul în care autorităţile şi funcţionarii înţeleg să-şi facă meseria. Dar sunt şi oameni de la care aş vrea mai mult efort", a menţionat ministrul Justiţiei, Oleg Efrim.

"E bine că în interiorul unui minister să se discute de faţă cu prim-ministrul, se vor scoate la suprafaţă mai multe probleme", a subliniat ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Pavel Filip.

"Ar fi chiar un ajutor acordat ministrului atunci când trebuie să evaluăm cadrele, când este necesar să mai optimizăm structurile ministerelor", a opinat ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov.

"Este o iniţiativă bună şi ce a spus prim-ministrul este foarte bine", a punctat ministrul Afacerilor Interne, Alexei Roibu.

"Nu cunosc eu iniţiativa. Nu cunosc. N-am citit, de când este?", s-a arătat surprins ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Anatolie Şalaru.

Vlad Filat a anunţat, marţi, că, începând cu săptămâna viitoare, Executivul va organiza şedinţe speciale la care fiecare ministru va prezenta un raport privind activitatea instituţiei pe care o conduce. Potrivit premierului, mulţi funcţionari nu îşi îndeplinesc atribuţiile şi riscă să fie demişi.

Vlad Filat a ameninţat cu remanieri în Guvern şi în vara anului trecut, dar până în prezent, nimeni nu a fost demis.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu