Ministerul Transporturilor planifică să reabiliteze peste 1.000 de km de drumuri locale

Embed:

Peste o mie de kilometri de drumuri locale vor fi reparate în următorii cinci ani. Startul proiectului va fi dat în luna august. Anunţul a fost făcut astăzi de către ministrul în exerciţiu al Transporturilor, Vasile Botnari.

"Au fost selectate 1.100 de km de drumuri regionale, locale care urmează să înceapă reabilitarea. Sperăm că în scurt timp va fi învestit noul Guvern şi va fi semnat Acordul de finanţare. Vor fi alocate 80 de milioane de euro ca să reabilităm primele 300 de km", a spus ministrul.

Astfel, cei 300 de kilometri vor fi reparaţi din banii Băncii Mondiale. Ulterior, dacă vor fi respectate toate prevederile contractului, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Europeană pentru Investiții vor contribui financiar la proiect, astfel ca în 5 ani să fie reabilitaţi toţi cei 1.130 de kilometri.

Vasile Botnari mai spune că accentul va fi pus pe coridoarele regionale, care asigură conectarea satelor la traseele naționale. Printre acestea sunt drumurile care leagă localităţile Cornești, Sinești,  Cornova, Onișcani şi Răciula. Un al traseu va fi Peresecina, Hârtopul Mare, Izbiște şi Ohrincea.

Vasile Botnari şi reprezentanţii Corporaţiei Provocările Mileniului au mers într-o inspecţie pe traseul Sărăteni-Soroca.

"Noi ne-am dori să avem în anumite localităţi din SUA asemenea drumuri ca aici. Este un drum foarte, foarte, foarte bun", a zis Jonathan Brooks, director operaţiuni la Corporaţia Provocările Mileniului.

"Ne orientăm spre o colaborare mai strânsă cu guvernarea Republicii Moldova ca să continuăm, în special în raioane, implementarea proiectelor ce ţin de reabilitarea drumurilor ce ar putea fi folosite de viitoarele generaţii", a menţionat vicepreşedintele adjunct al Corporaţiei Provocările Mileniului Fatema Sumar.

Reparaţia traseului Sărăteni-Soroca a început în septembrie 2012, iar din toamna anului 2014 este deschis pentru circulaţie. Reabilitarea drumului a costat aproximativ 100 de milioane de dolari. Banii au fost oferiți de Guvernul american prin Programul Compact.

 

 

 
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu