Ministerul Sănătăţii se apucă de reforme

Embed:

În acest an, Ministerul Sănătăţii intenţionează să realizeze mai multe reforme în domeniul sectorului spitalicesc. Despre unele dintre acestea se va discuta, astăzi, 18 mai, în cadrul unei mese rotunde. La dezbateri vor participa reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, ai Biroului Regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, dar şi managerii mai multor centre medicale din ţară.

Una dintre problemele care necesită o abordare serioasă este regionalizarea spitalelor. Ministerul Sănătăţii intenţionează să construiască 10 spitale regionale, care vor fi amplasate pe întreg teritoriul ţării. Acestea vor oferi toată gama serviciilor medicale necesare. Banii pentru realizarea reformei vor fi obţinuţi din parteneriat public privat.

Ministerul Sănătăţii intentioneză să ofere posibilitate medicilor, dar şi centrelor de sănătate să contracteze finanţare pentru servicii medicale primare direct de la Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi nu prin intermediul centrelor medicale sau a agenţiilor medicale teritoriale.

Ministerul Sănătăţii speră că, în urma acestor reforme, medicii vor avea salarii mai bune, iar serviciile medicale vor fi mai accesibile şi mai calitative.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu