Ministerul Justiției propune confiscarea averilor judecătorilor, ce nu pot fi justificate

Embed:

Candidaţii la funcţia de judecător şi procuror ar putea fi obligaţi să treacă mai întâi testul la poligraf. Această prevedere se conţine în iniţiativa legislativă a Ministerului Justiţiei, expediată spre examinare tuturor instituţiilor avizate. Proiectul mai prevede şi includerea în Codul Penal a unei norme ce presupune  confiscarea extinsă a averilor ce nu pot fi justificate, precum și introducerea unei noi componențe de infracțiune privind "îmbogățirea ilicită".

Potrivit Ministerului Justiţiei, proiectele în cauză vor asigura aplicarea unuia dintre principalele obiective ale Strategiei de Reformă în Sectorul Justiției, care vizează promovarea și implementarea principiului toleranței zero pentru manifestările de corupție.

Documentul conţine şi interdicția de comunicare a judecătorului, în afara procesului, cu participanții la acest proces sau terțe persoane. În momentul elaborării, autorii au luat în considerație faptul că măsura confiscării extinse este aplicată în majoritatea țărilor Uniunii Europene.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu