Ministerul Educației vrea să modifice metoda de salarizare a profesorilor. Ce spun dascălii

Embed:

Profesorii din Moldova vor fi plătiţi în funcţie de performanţe şi calificări. Ministerul Educaţiei a anunţat astăzi că vrea să modifice metoda de salarizare a dascălilor. Mai mult, este una dintre priorităţile instituţiei, iar profesorii au spus deja că ar vrea să ridice câte 10 mii de lei pe lună, cel puţin. 

În câteva săptămâni, Ministrul Educaţiei va crea un grup de lucru care va elabora proiectul legii cu privire la salarizarea profesorilor.

"Această lege are ca obiectiv în principal să crească competitivitatea salariului profesorului în raport cu alte categorii de angajaţi. Să vedem dacă putem să introducem un element de performanţă aşa cum am discutat şi anterior. O să angajăm acum un consultant internaţional", a spus ministra Educației, Maia Sandu. 

Profesorii spun că ar vrea să primească salarii mai mari.

"Nu ştiu dacă ar fi suficient 10 mii de lei ţinând cont de preţurile care sunt acum şi de faptul că trebuie să achiţi chiria."

"Cel puţin probabil să pornim de la zece mii, dar guvernanţii cum vor dori, poate vor dori şi la 15 mii de lei să ne ridice salariile."

"Profesorii merită mult mai mult", a declarat directorul Liceului "Ion Creangă" din Chişinău, 

Totodată, ministrul Educaţiei a anunţat că, în mai puţin de o săptămână, vor fi concediaţi peste 1.000 de manageri şcolari care nu au fost selectați în urma unui concurs și au împlinit cinci ani de la data numirii în funcție. Unii directori nu sunt de acord cu această prevedere a Codului Educaţiei.

"Acest concurs este binevenit şi conform legislaţiei în vigoare e bun pentru acei care vor începe participări la concursuri. Ceilalţi angajaţi vor trebui să activeze conform acelor acte normative care au fost în vigoare atunci când au fost angajaţi", a spus directorul Liceului "Mihai Viteazul", Nelly Berezovschi.

Printre priorităţile Maiei Sandu pentru acest mandat este şi modificarea programei şcolare.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu