Ministerul Economiei solicită consiliilor raionale să prezinte informaţii despre drumurile locale pe care le repară

Ministerul Economiei şi Infrastructurii solicită consiliilor raionale să prezinte informaţii despre drumurile locale pe care le repară, pentru a monitoriza dezvoltarea infrastructurii din ţară.

Potrivit unui comunicat, autorităţile publice locale vor raporta ce lucrări au făcut anul trecut, cu ce probleme s-au confruntat şi ce planuri au pentru acest an.  Reprezentanţii consiliilor raionale urmează să prezinte informaţia despre lucrările făcute din bugetul Fondului Rutier.

Potrivit reprezentanţilor de la minister, acest lucru este necesar, în contextul în care şi în cadrul programului naţional "Drumuri Bune 2" vor fi făcute lucrări tot pe tronsoane locale.

Astfel, ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici, a menţionat că atât autorităţile centrale, cât şi cele locale trebuie să dea dovadă de muncă eficientă în echipă, pentru a crea condiții bune pentru cetățeni. Anul trecut, din Fondul Rutier au fost finanţate lucrări de aproape un miliard de lei.

În acelaşi timp, au fost construite şi 1600 de kilometri de drumuri locale, în cadrul programului "Drumuri Bune", bugetul fiind de 1,6 miliarde de lei. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu