Milsami a dat lovitura în fotbalul moldovenesc! Un fost selecţioner al naţionalei Rusie a semnat cu Milsami un contract valabil pe un an

Embed:

Milsami a dat lovitura în fotbalul moldovenesc! Fostul selecţioner al naţionalei Rusiei, Gheorghi Iarţev, a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei din Orhei. Tehnicianul rus l-a înlocuit pe românul Ştefan Stoica, care şi-a prezentat demisia luna trecută.

Cunoscutul antrenor rus, Gheorghi Iarţev a semnat cu Milsami Orhei un contract valabil pe un an.

"Domnul Ilan Şor m-a convins că echipa are perspective interesante. Prietenii noştri comuni de la Moscova sunt de părerea că în Moldova este interesant de lucrat şi eu am acceptat oferta", a spus acesta.


"Aşa un antrenor ca Iarţev îşi va fixa obiectivele singur. El ştie ce trebuie să facă. Pentru mine e important ca acest club să se dezvolte", a punctat Şor.

Iarţev a anunţat și primul obiectiv la noul său club: "Progresul fotbalului moldovenesc va fi atunci când vor apărea jucători tineri crescuţi de club. Voi încerca să descoper astfel de fotbalişti şi să-i aduc la nivelul cel mai înalt. Acesta e obiectivul meu. Pentru ce să găsesc un Kerjakov în Moldova? Mai bine să găsesc un nou Dobrovolski".

Gheorghe Iarţev, în vârstă de 65 ani, a antrenat în carieră formaţia Spartak Moscova şi a devenit campion cu aceasta în 1996. Tehnicianul rus a mai pregătit echipele Dinamo Moscova, Rotor Volgograd şi Torpedo Moscova. În perioada 2003-2005, Iarţev a fost antrenorul principal al naţionalei Rusiei, pe care a calificat-o la Campionatul European din 2004.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu