Milioane de pelerini musulmani îl omoară pe diavol cu pietre la Mecca

După ce au petrecut o noapte sub cerul liber în Muzdalifah, pelerinii care efectuează Hajj, un ritual care reface traseul profetului Mohammed din urmă cu 14 secole, s-au întors în Mâna şi Mecca pentru a îndeplini mai multe datorii, printre care şi ritualul lapidarea diavolului”, relatează Al Arabiya, citat de digi24.ro

Pelerinii s-au îndreptat din nou spre Mina şi spre Marea Moschee pentru a îndeplini ultimele ritualuri ale Hajj. „Lapidarea diavolului” presupune lovirea cu pietre a trei piloni care îl simbolizează pe diavol şi păcatele sale. În prima zi a Eid al-Adha, pelerinii aruncă cu pietrele pe care le adună cu o noapte înainte în Muzdalifah.

Ritualul reprezintă o reproducere a lapidării diavolului de către profetul Avraam în cele trei locuri în care se spune că ar fi apărut acesta încercând să-l convingă să nu mai asculte de cuvântul lui dumnezeu care îi cerea să-şi sacrifice fiul. Acest episod apare, în forme diferite, şi în mitologia creştină dar şi în cea musulmană.

Pe podul Jamaraat, lung de aproape un kilometru, se adună aproape 300 000 de pelerini pe oră pentru a efectua ritualul. Capacitatea de transport a lifturilor şi facilităţilor din zonă este de 4 milioane de oameni pe zi.

În fiecare an Arabia Saudită desfășoară peste 100.000 de forțe de ordine și voluntari, inclusiv pompieri, echipe medicale și oameni de serviciu pentru a asigura securitatea acestei imense adunări, marcate frecvent de incidente cu sute de morți (atacuri, incendii și busculade ucigătoare).

Lasă un comentariu