Mikaela Shiffrin a stabilit un record absolut în Cupa Mondială de Schi Alpin

Embed:
Mikaela Shiffrin a stabilit un record absolut în Cupa Mondială de Schi Alpin. Sportiva americană a obţinut a 15-a sa victorie de etapă în acest sezon competiţional, ceea ce nu a mai reuşit nici o altă schioare până acum. Ea a câştigat proba de slalom în cadrul etapei desfăşurate în oraşul Spindleruv Mlyn din Cehia. La finalul celor două manşe, Shiffrin a fost cronometrată cu un minut, 38 de secunde şi 98 de sutimi.

Pe locul doi s-a clasat elveţianca Wendy Holdener, care a sosit la finiş cu 85 de sutimi de secundă mai târziu comparativ cu câștigătoarea.

Ultima treaptă a podiumului i-a revenit slovacei Petra Vlhova, care i-a cedat învingătoarei două secunde şi 3 sutimi.

Shiffrin conduce clasamentul general cu 1954 de puncte la activ.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu