Micuţii de la gradiniţa din satul Parcani, Călăraşi, au rămas fără încălţăminte, din cauza că voluntarii Asociaţiei "Ajută un om" au fost daţi afară

Embed:
Au vrut să facă un bine, dar li s-a întors spatele. Pe un frig de crăpau pietrele, 27 de copii de la grădiniţa din satul Parcani, Călăraşi, au rămas fără papuci de iarnă. Şi asta după ce o asociaţie de voluntari care le-a adus micuţilor încălţăminte a fost dată afară din instituţie. Deşi a aprobat iniţiativa, directorul grădiniţei s-a răzgândit şi i-a alungat chiar în timp ce împărţeau papucii copiilor de etnie romă, pe motiv că e pandemie şi nu se permite accesul străinilor în clădire.
Directorul Asociaţiei "Ajută un om", Doina Cernavca, a scris pe Facebook că a purtat mască şi a păstrat distanţa fizică. Ea a intrat în grădiniţă pentru că nu putea să-i scoată afară pe copii la minus 16 grade Celsius ca să probeze încălţămintea. Femeia mai spune că pentru prima dată în şase ani i s-a răspuns cu strigăte la gestul de mărinimie pe care îl face împreună cu voluntarii.
Valeriu Căldăraru, mediator al comunităţii romilor, ne-a declarat că acest caz este strigător la cer şi că micuţii au plâns după ce le-a fost luată încălţămintea.
"A vorbit foarte vulgar cu colegii de la această organizaţie dându-i afară din instituţie. După care într-un mod foarte urât a descălțat toți acei copilași. Eu nu ştiu cum se simt acum copii aceștia, care au fost încălțați şi apoi descălțați de această încălţăminte.", a declarat Valeriu Caldararu, mediator al comunităţii romilor.
Mediatoarea din localitate spune că nu este pentru prima dată când directoarea nu acceptă darurile pentru copiii de etnie romă.
"Atitudinea directoarei ori că ea o fost speriată că are interdicţia că nu trebuia să dea voie să intre pe teritoriul grădiniței. Ori eu nu am înţeles. Că de la început a fost de acord ni s-a permis, jumătate de copii au fost încălțați. Până la urmă noi am ieșit după poartă şi a fost transmisă înapoi şi încălțămintea donată la copii.", a declarat Natalia Porcari, mediator comunitar.
Directoarea grădiniţei neagă acuzaţiile şi spune că micuţii puteau măsura cizmele în curte, chiar dacă afară era ger.
"Ei aici în coridor au început să îi încalțe şi vrio cinci copilași au măsurat şi ei mai mult nu au vrut să dea pentru că afară e frig. I le-am zis că iaca eu am sunat la direcție, dar am vorbit frumos cu dânsele. Eu le-am spus dați-le afară că nu se permite şi eu nu vreau să am probleme.", a declarat Maria Danu, directoarea grădiniţei.
Părinţii copiilor s-au arătat indignaţi de atitudinea conducerii instituţiei preşcolare. Din cauza situaţiei precare, ei spun că nu-şi pot permite să cumpere încălţăminte de iarnă pentru copii.
" Îmi pare foarte rău că pentru că dacă dau o pereche de încălțăminte la o familie era un mare ajutor."
"În sat este multă lume săracă. Sunt mulţi care nu au să dea de un caiet la un copil. Mulţi nu au cu ce copii să îmbrace, să încalțe"
Primarul localităţii regretă cele întâmplate şi susţine că directoarea va fi avertizată.
" Eu sunt de acord că nu se permite în interiorul grădiniţei în grupe, dar undeva într-un antreu. Era posibil în spaţiul şcolii, la intrarea în şcoală de aşezat un scăunel şi să intre câte un copil.", a declarat Marina David, primarul satului Parcani.
Potrivit primarului, în satul Parcani locuiesc în jur de 20 de familii sărace.