Mihail Bagas şi-a dat demisia de la "Autosalubritate": Mafia gunoiului nu va trece!

Activistul Mihail Bagas, a demisionar din funcţia de vicedirector al ÎM "Regia AutoSalibritate", pe care a ocupat-o. 

Într-o postare pe Facebook, Bagas menţionează că după ce a fost numit în această funcţie, el a fost supus şantajului şi unor presiuni fără precedent, din partea unor politicieni şi activişti din Chişinău. 

"Cadavrele politice de toate culorile, ca la indigo, răspândeau informaţii eronate, exercitând presiuni asupra mea şi împiedicându-mă să-mi onorez obligaţiile, pe care mi le-am asumat atunci când m-am angajat legal în funcţia de vicedirector al ÎM "Regia AutoSalubritate", scrie Bagas.

Activistul menţionează că a colectat informaţii, din care reiese că "mafia gunoiului", instaurată la întreprindere, a utilizat toate mijloacele pentru ca el să nu afle adevărul. 

"Demisionez oficial din funcţia de vicedirector al ÎM "Regia AutoSalubritate", dar le recomand celor care au râvnit foarte mult acest lucru să nu se bucure, pentru că foarte curând voi ieşi într-o conferinţă de presă şi vor relata în detalii despre situaţia creată la întreprindere, despre necesitatea funcţiei pe care am ocupat-o, despre atacul coordonat asupra mea, pentru a ascunde adevărul, perspectivele întreprinderii pentru următorii ani în urma acţiunii mafiei", a mai scris Mihail Bagas în postarea sa.

Activistul Mihail Bagas a fost angajat în calitate de vicedirector responsabil de marketing al Regiei Autosalubritate, de către directorul întreprinderii Eugeniu Axentiev, pe un termen de probă, de o lună. Despre aceasta a informat, aseară, spre finalul ședinței Consiliului Municipal Chișinău, vicedirectorul Regiei, Grigore Roic. 

Potrivit lui Roic, "Mihai Bagas a fost numit la întreprindere de către administratorul întreprinderii, la propunerea acestuia, în conformitate cu atribuțiile sale prevăzute de lege", iar acest fapt nu a dus la majorarea statului de personal sau la majorarea fondului salarial. 

În prezent, la întreprindere își desfășoară activitatea Curtea de Conturi, iar directorul acesteia Eugeniu Axentiev se află în concediu medical.

 

 

loading...

Lasă un comentariu