Mihai Popşoi recunoaşte că demersul comisiei de anchetă privind tentativa de puci este unul politic

Embed:

Demersul comisiei de anchetă privind tentativa de puci este unul politic. Declaraţia a fost făcută de Mihai Popşoi, preşedintele comisiei, în cadrul unei conferinţe de presă.

"Demersul comisiei este un demers în mare parte politic. Comisia imediat după ce pregăteşte raportul, îl transmite la instituţiile relevante, în cazul dat - la Procuratura Generală. Probabil, imediat după ce raportul va fi finalizat, va fi transmis procuraturii, doar că acest demers va fi mai mult formal", a menţionat Mihai Popşoi.

PUBLIKA.MD aminteşte că, anterior, PDM a anunţat că nu va participa la şedinţele Comisiei parlamentare de anchetă pentru elucidarea circumstanţelor de fapt şi de drept, privind tentativa de puci anticonstituţional întreprinsă de Partidul Democrat din Moldova.

Democraţii numesc această comisie o "vânătoare de vrăjitori", pusă la cale de către majoritatea hibridă PSRM-ACUM.

De menţionat că, anterior, cei din alianţa ACUM-PSRM au acuzat foştii magistraţi ai Curţii Constituţionale că au luat o decizie ilegală atunci când au stabilit că în data de 7 iunie expiră termenul pentru formarea noului Guvern. Asta chiar dacă atât şeful statului, Igor Dodon, cât şi premierul Maia Sandu au avut anterior declaraţii în care au admis că data de 7 iunie este termenul limită. 

La mijlocul lunii iunie, de la tribuna Parlamentului, Andrei Năstase, care este în prezent suspendat din funcţia ministrului de Interne în timpul campaniei pentru alegerile locale, s-a lăudat în fața deputaţilor că a cerut procurorului general să instrumenteze un dosar penal pe faptul uzurpării puterii în stat. Fostul procuror general interimar Igor Popa a refuzat să inițieze dosarul. La aproape o săptămână de când a fost numit în funcţie, procurorul general interimar, Dumitru Robu, a dispus iniţierea unei cauze penale pe faptul uzurpării puterii în stat în perioada 7 - 14 iunie, aşa cum a cerut ministrul de Interne Andrei Năstase.

Totodată, Robu a dispus anularea ordonanței de refuz în ceea ce priveşte pornirea urmăririi penale emisă de fostul procuror general interimar, Igor Popa, care a constatat lipsa faptei infracţiunii.

Partidul Democrat din Moldova consideră însă că guvernarea PSRM-ACUM au supus Procuratura Generală controlului politic, iar dosarul penal iniţiat pe pretinsa lovitură de stat este unul exclusiv politic. Ulterior, deputații Partidului Democrat din Moldova au solicitat Procuraturii Generale pornirea unui dosar penal pe faptul uzurpării puterii în stat de către actuala guvernare. Sunt vizați președintele Igor Dodon, premierul Maia Sandu, ministrul de Interne, Andrei Năstase, membrii Guvernului și majoritatea parlamentară PSRM-ACUM.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu