PPDA insistă pe candidatura lui Mihai Druţă pentru alegerile parlamentare din Hâncești

Mihai Druţă  este candidatul propus de PPDA pentru alegerile parlamentare din Hâncești. Anunţul a fost făcut într-un mesaj, postat pe pagina oficială a platformei.

Urmare a ședinței din 20 ianuarie, 2019, Biroul Politic Național al Platformei ”Demnitate și Adevăr” reiterează apelul său către toate forțele democratice europene și naționale din RM în vederea desemnării și susținerii unui candidat neafiliat politic la alegerile din circumscripția N.38 (Hâncești).

Platforma DA pledează pentru unitate, solidaritate, accentuând preferința sa pentru un candidat care să reprezinte cel mai larg spectru al societății noastre, inclusiv diaspora. Suntem conștienți despre faptul că aceste alegeri parlamentare se vor desfășura într-un singur tur, ceea ce face ca fragmentarea și pulverizarea electoratului european și național va crește șansele opțiunilor anti-europene.

Reieșind din acest deziderat, Platforma DA se adresează către toate forțele europene și naționale din RM să susțină candidatura lui Mihai Druță, deputat în I Parlament al RM, semnatar al Declarației de Independență, iar astăzi - un reprezentant respectat al diasporei. Menționăm că Dl Mihai Druță nu este în acest moment membru de partid, și cu toate acestea, Domnia Sa a participat activ și dezinteresat în patru campanii electorale în susținerea opțiunilor democratice (2016-2019) și împărtășește cu toată inima idealul forțelor naționale din Republica Moldova.

Chemăm toate formațiunile de centru-dreapta să acționeze cu toată responsabilitatea, astfel încât să nu permitem ca într-o circumscripție cu electorat tradițional european să câștige candidații actualei puteri anti-europene. Mai avem foarte puțin timp pentru ca deciziile noastre să genereze rezultatele pe care le așteptăm. Vă asigurăm că Platforma DA va acționa cu responsabilitate și cu dragoste pentru oameni, ca întotdeauna. Suntem convinși că doar în acest fel putem asigura cea mai bună opțiune pentru aceste alegeri parlamentare parțiale.

 

loading...

Lasă un comentariu