Miezul de nuci din Moldova a cucerit piaţa europeană. Peste 10.000 de tone au fost exportate în 2018

Embed:

Miezul de nuci din Moldova a cucerit piaţa europeană. Mai mult, producţia şi exportul de nuci reprezintă un domeniu strategic pentru ţara noastră, în condiţiile în care cererea la nivel mondial este în continuă creştere. Despre aceasta a anunţat Asociaţia Bussinesului European, care precizează că acest lucru se datorează implicării organizaţiei în eliminarea barierelor non-tarifare în calea comerţului, simplificării procedurilor vamale şi fiscale, dar şi sprijinirii exportatorilor de nuci şi miez de nucă.

"Am încercat să rezolvăm aspecte care ţineau de export şi anume obţinerea certificatelor de origine, am reuşit să modificăm un ordin intern al ministerului de Finanţe prin care am introdus declaraţia pe propria răspundere şi a fost ulterior modificat Codul Fiscal", a declarat Marina Rufa, director de programe EBA.

Cu toate acestea, reprezentanţii Asociaţiei Businessului European precizează că sectorul producerii și exporturilor de nuci din țara noastră se confruntă cu anumite obstacole ce țin de achiziționarea de nuci, în special de la oamenii simpli. În acest context, Organizaţia și membrii săi au fost implicați activ, astfel încât exporturile să devină mai simple pentru toți agenții economici.

Printre membrii EBA care se bucură de imagine, încredere și recunoașterea clienților săi pe piața producției și exportului de nuci se numără "Monicol SRL". Compania autohtonă a fost însă acuzată de liderul PAS Maia Sandu că ar monopoliza exportul de nuci și că ar beneficia de protecția familiei premierului, Pavel Filip.

Acuzațiile care au fost lansate în baza discuțiilor cu vânzători de la piață, fără a fi aduse argumente, au fost respinse de şeful Executivului. În context, reprezentanţii EBA precizează că "Monicol SRL" este unul dintre membrii asociaţiei care a promovat şi susținut activ reformele orientate spre facilitarea exporturilor spre UE. Mai mult, această companie se numără printre cei mai mari plătitori de taxe la bugetul de stat.

În Republica Moldova sunt aproximativ 30 de companii care se ocupă de exportul de nuci și miez de nucă. Datele Serviciului Vamal arată că anul acesta s-au exportat peste 10 mii de tone de nuci şi miez de nuci.

În topul ţărilor care achiziţionează nuci din Moldova se află Franţa, Germania şi Austria.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu