Microsoft confirmă: Sistemul Windows 10 este instalat pe 700 de milioane de dispozitive

După declaraţii ambigue şi chiar o negare a afirmaţiilor făcute anterior, Microsoft confirmă în mod oficial depăşirea pragului de 700 milioane dispozitive cu Windows 10 aflate în circulaţie, scrie go4it.ro.

Atingerea pragului de 700 milioane dispozitive cu Windows 10 a fost menţionată prima dată în urmă cu aproape 6 luni, în scrisoarea de despărţire publicată de şeful diviziei Windows and Devices, Terry Myerson, la plecarea sa din companie.

Expresia "aproape 700 de milioane" folosită de Myerson a fost transformată în "peste 700 milioane" la discursul ţinut cu ocazia conferinţei Microsoft Build din luna mai, cât şi cu ocazia Insider Dev Tour, un alt eveniment ce a avut loc în luna iulie.

Ambele afirmaţii au fost însă retractate mai târziu şi explicate va fiind greşeli.

Inevitabil, pragul trâmbiţat prea devreme a fost între timp atins şi chiar depăşit, chiar dacă mai târziu de cât ar fi sperat oficialii companiei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu