Microbuze pline până la refuz cu pasageri, iar şoferul unui maxi-taxi, beat la volan. Ce alte încălcări au depistat poliţiştii în două zile

Peste 70 de transportatori, care operează diferite curse pe întreg teritoriul țării, sunt cercetați de poliție pentru diverse încălcări. Neregulile au fost depistate după ce oamenii legii au desfăşurat, timp de două zile, la finele săptămânii trecute, razii în centrul și sudul ţării. Printre abaterile comise a fost înregistrat și un caz când șoferul unui microbuz cu pasageri a fost prins beat la volan.

Polițiștii au verificat legalitatea activităţii a circa 70 de mijloace de transport, care aparțin atât persoanelor fizice, cât și celor juridice. Astfel, a fost supus verificărilor transportul de pe rutele naţionale ce pornesc din Chişinău spre Hânceşti, Străşeni, Orhei, Anenii-Noi, Cahul, etc.

Ca rezultat, oamenii legii au relevat şi au documentat 33 de cazuri, în care şoferii activau încălcând prevederile legislaţiei în vigoare. Polițiștii au depistat lipsa documentelor care permit practicarea acestui gen de activitate, conducerea mijloacelor de transport fără a trece controlul medical şi verificarea tehnică obligatorie, lipsa foii de parcurs, abateri de la orarul de parcurs, neeliberarea biletului de călătorie.

Cea mai gravă abatere de la legislație a fost înregistrată pe traseul Cahul-Chișinău. Conducătorul unui microbuz a fost surprins în stare ebrietate la volan. Șoferul, în vârstă de 48 de ani, riscă dosar penal cu privarea dreptului de a conduce mijloace de transport pe o perioadă de trei ani.

Pe parcurusul a celor două zile de verificări au fost întocmite 33 de procese în privinţa conducătorilor auto, care au încalcat prevederile Codului Contravenţional, suma amenzilor aplicate ridicându-se la cifra de circa 100.000 lei.

Responsabilii de la Ministerul de Interne promit să asemenea acțiuni vor mai fi iniţiate, pe întreg teritoriul țării.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu