Michal Bilek a părăsit banca tehnică a naţionalei din Cehia

Embed:

Demisii pe bandă rulantă printre selecţionatele care s-au prezentat prost în actuala campanie preliminară pentru Campionatul Mondial din 2014. Antrenorul Cehiei, Michal Bilek şi-a reziliat contractul cu Federaţia de profil din această ţară, după înfrângere cu Italia, scor 1-2, care i-a diminuat considerabil şansele la calificare.

Locul lui Michal Bilek pentru următoarele două meciuri din cadrul preliminariilor, cu Malta şi Bulgaria, va fi ocupat de unul dintre secunzii săi, a anunţat Federaţia de Fotbal din Cehia. 

În această campanie preliminară, naţionala cehă a reuşit doar două victorii, cu naţionalele Armeniei şi a Maltei, poziţionându-se astfel pe locul 4 în Grupa B şi păstrând doar şanse matematice la calificarea la baraj.

"Ne-am dorit să jucăm la Campionatul Mondial, dar nu am reuşit acest lucru şi eu sunt foarte dezamăgit că aceste calificări s-au încheiat pentru noi, dar şi pentru faptul că nu mai sunt antrenorul Cehiei", a declarat Bilek. 

"Vom angaja unul dintre antrenorii asistenţi pentru a finisa decent campania preliminară. De mâine, vom începe să căutăm un antrenor nou, care va forma o nouă echipă pentru calificările Campionatului European din Franţa", susţine preşedintele Federaţiei de Fotbal din Cehia, Miroslav Pelta.

În vârstă de 48 de ani, Michal Bilek a fost selecţionerul Cehiei din anul 2009.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu