METEO 17 iunie 2017: Cer noros, ploi cu descărcări electrice însoţite de averse puternice cu grindină

Vremea va fi determinată, astăzi, de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică normală. Cerul va fi predominant noros, izolat se vor înregistra ploi cu descărcări electrice însoţite de averse puternice cu grindină.

Vântul va sufla din sud-vest slab la moderat.

La Briceni şi Soroca se vor înregistra 20 de grade Celsius, în timp ce la Bălţi va fi cu un grad mai mult. La Orhei sunt prognozate 22 de grade, iar la Chișinău şi Tiraspol vor fi 23 de grade. La Leova mercurul din termometre va urca până la 24 de grade, iar la Comrat şi Cahul, maxima termică va fi de 25 de grade Celsius.

În următoarele zile, pe întreg teritoriul ţării sunt prognozate ploi cu descărcări electrice.

Izolat, cantitatea de precipitaţii va ajunge până la 25 de litri pe metru pătrat, iar mai multe râuri mici şi lacuri ar putea ieşi din albie.

În capitală, maximele termice vor indica ziua până la 25 de grade Celsius, iar noaptea vor fi până la 14 grade.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu