METEO 08 ianuarie: Cer variabil în toată ţara. Câte grade vor indica termometrele

Embed:

Astăzi, în ţară cerul va fi variabil, fără precipitaţii. La Briceni și Soroca se vor înregistra minus trei grade, iar la Bălți minus două. La Orhei va fi minus un grad. La Tiraspol şi Leova meteorologii prognozează un grad. La Cahul şi Comrat vor fi două grade în termometre.

În Capitală, astăzi va fi un grad Celsius. În următoarele zile termometrele vor arăta între minus unu şi plus patru grade. Noaptea se vor înregistra între minus trei şi minus şapte grade Celsius.

Astăzi, în cea mai mare parte a Europei cerul va fi variabil. La Madrid şi Paris vor fi 14 grade, iar la Londra 12. În capitala Italiei va fi cu un grad mai mult. La Berlin sunt prognozate opt grade. La Viena şi Praga sunt anunţate şase grade, iar la Varşovia cinci. La Budapesta termometrele vor arăta un grad, iar la Belgrad şi Bucureşti trei. La Atena maxima va fi de nouă grade. La Kiev se aşteaptă un grad, iar la Moscova zero. La Ankara va cădea lapoviţă şi se vor înregistra şase grade.

loading...

Lasă un comentariu