Meşterii moldoveni s-au apucat de produs tehnică militară. Deocamdată din masă plastică (VIDEO)

Embed:

Elicoptere, tancuri, nave maritime şi turnuri confecţionate din ţevi de polipropilenă au fost expuse, astăzi, la concursul naţional "Meşterul anului". Evenimentul, la care au participat peste 160 de oameni, este la cea de-a doua ediţie şi a fost organizat de Ministerul Muncii. Câştigătorul va beneficia de o excursie în Turcia. 

Mihai Cernei a prezentat la concurs o trotinetă. Bărbatul spune că meştereşte diverse obiecte din copilărie, doar că atunci le făcea din sârmă: "Am vrut să fie fac ceva funcţional şi, dacă va aprecia juriul, se poate de făcut în serie. Poate să coste până la 250 de lei".

Victor Tacu a muncit ani de zile peste hotare. Lucrarea prezentată la concurs este o dedicaţie pentru moldovenii care îşi părăsesc ţara pentru a câştiga o bucată de pâine: "Am hotărât să fac Turnul acesta din Pisa din Italia ca să fie dedicat oamenilor la care am lucrat şi să fie ca un cadou aşa pentru ei".

Vizitatorii spun că lucrările reprezintă adevărate opere de artă:

"Sunt multe lucrări frumoase, îndeosebi mi-a plăcut un Titanic aici, nu sunt însurat şi aş vrea să fiu în locul lui Leonardo DiCaprio lângă păpuşica aia frumoasă!"

"Dintre figurine, mie şi nepoatei mele ne-a plăcut casa "Babei Cloanţa". Considerăm că acel meşter a avut o imaginaţie deosebită".

Ministrul Muncii, Valentina Buliga, a menţionat că organizatorii evenimentului îşi propun să promoveze meşterii talentaţi din ţara noastră şi să-i ajute să-şi găsească mai uşor de lucru: "Cred că este un model de parteneriat pentru a avea un dialog constructiv cu agenţii economici, cu instituţiile academice, pentru a ridica prestigiul profesiilor muncitoreşti, pentru că un muncitor calificat este şi un specialist bineplătit".

Câştigătorul premiului întâi din acest an se va bucura de o călătorie de 7 zile în Turcia, iar cei de pe locurile doi şi trei se vor alege cu televizor LED şi, respectiv, un aparat de aer condiţionat. 

 

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu