Meşteri populari din toată ţara și-au expus lucrările la "Bâlciul Olarilor" din Iurceni

Embed:

Meşteri populari din Moldova au participat astăzi la "Bâlciul Olarilor". Evenimentul s-a desfăşurat în satul Iurceni, raionul Nisporeni, şi a adunat zeci de vizitatori. Cea mai mare atracție au fost atelierele de olărit, unde doritorii au avut posibilitatea să modeleze un vas din lut.

Olarii spun că nu uită de tradițiile străvechi de confecționare a vaselor din argilă, deși folosesc utilaje moderne. Unii meșteri au încercat să-i surprindă pe vizitatori cu suvenire originale.

Oamenii au putut admira şi cumpăra ulcioare, oale, vase decorative şi alte obiecte confecționate din argilă.

Organizatorii spun că astfel de evenimente sunt o oportunitate pentru olari, care vor să promoveze arta populară.

"Tradiția olăritului este la mare înălțime, valorile care le crează meșterii olari se bucură de popularitate în rândul consumatorilor", a psus preşedintele Uniunii Meşterilor Populari Dumitru Costandachi.

Preţul lucrărilor expuse de meşterii populari porneşte de la zece de lei şi se ridică până la câteva mii de lei, în funcţie de mărime şi ornamente.

La expoziţia-concurs au participat 25 de meşteri populari din întreaga ţară. Cei mai buni dintre ei au primit bani și diplome. Evenimentul este la cea de-a 27-a ediție.

 

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu