Mesajul emoţionant al regizorului Viorel Mardare pentru oamenii care au donat bani pentru a-i salva viaţa

Embed:

Solidaritate impresionantă cu regizorul Viorel Mardare, care suferă de o formă rară de cancer. La doar o zi de la lansarea campaniei de donaţii, s-au adunat peste 90 de mii de euro, asta însemnând 86 la sută din suma necesară pentru tratamentul din Germania.

Au fost copleşiţi de drama artistului oameni de rând, dar şi politicieni, între care preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, şi ministrul Economiei şi Infrastructurii, Chiril Gaburici.

Regizorul le-a mulţumit pe Facebook tuturor pentru implicare şi generozitate. El  a scris că nu credea că există atâta dragoste în jur.

Eu nu credeam că există atâta dragoste în jur. Poate Bojica mi-a trimis năpasta asta ca să holbez oleacă ochii. Și să vă văd pe toți așa: frumoși, cu suflet mare. Și să vă mulțumesc din suflet pentru toate, tuturor. Sau poate Bojica a greșit destinatarul, o simplă eroare birocratică în ceruri. Despre erori am să vă povestesc când prind oleacă la puteri. Poate luni. Acum însă am rămas fără cuvinte. Mă duc să adun cuvintele. Mă închin în fața voastră — dar așa, tare puțin, cât să nu mă doară bubele. Vă mulțumesc. P.S. Și vă iubesc", a scris Viorel Mardare.

Viorel Mardare are 36 de ani. El a primit vestea cumplită acum câteva zile. Cancerul avansează rapid şi-i afectează plămânii, rinichii şi ficatul.

Pentru a se face bine are nevoie de 107.000 de euro. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu