MESAJUL AMENINŢĂTOR al lui Igor Dodon pentru politicienii din majoritatea parlamentară şi ce urmeză să se întâmple în următoarele zile

Preşedintele ţării, Igor Dodon, a venit cu un mesaj, după ce rezultatele preliminare au arătat că socialistul Ion Ceban a câştigat bătălia pentru fotoliul de primar al Capitalei.

"Locuitorii Chişinăului şi-au luat oraşul înapoi prin votul de ieri. Pentru acest lucru îi felicit pe chișinăuieni, ei sunt adevărații câștigători ai acestor alegeri! Sunt momente cu adevărat istorice, care însă trebuie să aibă o continuare prin rezultate bune pentru oameni şi să devină istorice prin schimbările pozitive care se vor face pentru moldoveni.

Votul cetăţenilor pentru Chişinău îl obligă pe noul primar ales, Ion Ceban, să fie un primar al tuturor, indiferent de preferințe politice, îl obligă să scoată din primarie politica, geopolitica, dar mai ales hoția instaurata în ultimi anii de liberali şi complicii lor, care din nefericire în aceste alegeri au devenit şi noii aliați de conjunctură ai Blocului ACUM.

Noul primar ales şi PSRM, partidul cu cel mai mare numar de mandate din Consiliul Municipal, au în faţă o sarcină foarte clară, să acorde prioritate problemelor semnalate de cetăţeni: să facă drumuri, să facă curățenie în oraş, să ne scape în sfârșit de mirosurile insuportabile şi să redea frumusețea acestui măreț oraş. Pentru acest lucru este necesar de făcut chiar în această săptămână o coaliţie cu ACUM în Consiliul Municipal şi începută munca", a menţionat Igor Dodon, într-un mesaj pe pagina sa de Facebook.

Totodată, şeful statului a venit cu un apel către politicienii din majoritatea parlamentară:

"În mare parte aceeași sarcină revine şi Guvernului la nivelul țării, care cu regret încă nu se isprăveşte aşa cum trebuie şi va fi nevoie de o intervenție hotărâtă pentru a-l pune pe calea cea bună, cea care duce spre rezolvarea problemelor cetăţenilor. Zilele urmatoare vom demara discuțiile necesare pentru ca cetățenii sa fie mai siguri într-un Guvern care să lucreze pentru ei, să fie încetate experimentele pe care unele persoane le fac prin ministere şi să vină oameni competenţi în funcții, care să se apuce de lucru.

Fac apel la politicienii din majoritatea parlamentară să depășească rapid acest moment electoral si să se așeze la masa de discuții pentru a găsi cea mai bună cale de a eficientiza activitatea guvernarii, fară emoții, orgolii, frustrări, interese politice, doar cu dorința de a face bine cetăţenilor. Ca presedinte al țării voi sprijini doar o astfel de abordare a coaliței majoritare şi în perioada urmatoare mă voi implica activ în acest proces de apropiere a Guvernului de cetăţeni şi rezolvarea problemelor pe care le au.

Urmează să am discuții în acest sens cu PSRM, principalul partid parlamentar, dar şi cu partenerii lor de coaliţie. Sper să găsim un numitor comun împreună, altfel va trebui să-l găsim fără cei care nu sunt capabili să muncească pentru oameni".

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu