Membrul unei grupări specializate în șantaj, reținut. Cum obţinea banii (VIDEO)

Embed:

Un bărbat de 65 de ani, din Bălți, a fost reținut după ce a primit 15 mii de lei, bani estorcați  prin șantaj de la o persoană, sub un pretext inventat că ar avea o datorie de 5000 de euro.

Acesta împreună cu alte persoane obţineau banii prin ameninţarea cu moartea și că vor implica autorități din rândurile criminale.

Ca urmare a acțiunilor întreprinse, au fost identificați doi bărbați de 36 și 65 de ani, ambii originari din Bălți.

În cadrul cauzei penale, polițiștii au fost efectuat percheziții la domiciliile și mijloacele de transport ale acestora, unde au fost depistați și ridicați 15 000 lei, estorcați de la victimă, recipise, telefoane mobile, cartele SIM și alte bunuri ce prezintă interes pentru cauză.

La data de 10 decembrie, unul dintre suspecți a fost reținut, iar în privința altora investigațiile continuă. De asemenea, se întreprind acțiuni în vederea stabilirii altor victime ce au avut de suferit în urma acțiunilor ilegale ale suspecților.

În cazul în care vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă închisoare pe un termen de la 5 la 7 ani.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu