Membrul CCA Corneliu Mihalache ar putea fi demis pentru declaraţii politice

Embed:

Membrul Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Corneliu Mihalache, ar putea fi demis. Asta dacă un proiect de lege, iniţiat de deputatul PL, Corina Fusu, va fi adoptat de Legislativ. Motivele iniţierii acestei proceduri sunt declaraţiile politice facute de Corneliu Mihalache pe parcursul activităţii sale.

În opinia Corinei Fusu, Corneliu Mihalache a încălcat jurământul depus în plenul Parlamentului, când a declarat că guvernarea dezbină societatea pe criterii etnice, religioase şi lingvistice. "Am depus un proiect de lege care prevede eliberarea din funcţie a lui Corneliu Mihalache. Pe parcursul activităţii sale, Mihalache a încălcat de mai multe ori acest jurământ facând declaraţii politice", a menţionat Fusu.

Corneliu Mihalache afirmă că mereu a avut o poziţie corectă. "Politicienii, mai ales acei politicieni care în mod evident au violat legislaţia şi Constituţia, nu cred că sunt în drept să-mi citească acuma note morale, pentru că eu niciodată nu am făcut declaraţii politice. Eu am o poziţie civică, întotdeauna am spus ceea ce cred", a conchis membrul CCA.

Proiectul de lege a primit avizul majorităţii comisiilor parlamentare. Pentru a fi inclus pe ordinea de zi a Parlamentului, acesta urmează să fie avizat şi de Comisia juridică, numiri şi imunităţi.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu