MEDVEDEV, CRIZĂ DE NERVI. Tenismanul rus a dat cu racheta de pământ până a rupt-o

Daniil Medvedev și-a pierdut cumpătul în timpul partidei cu francezul Jeremy Chardy din primul tur al turneului ATP din orașul olandez Rotterdam.

Tenismanul rus conducea în primul set cu scorul de 4-1 însă a pierdut apoi patru game-uri consecutive.

Numărul 16 mondial nu și-a mai putut controla emoțiile și a dat cu racheta de pământ până a rupt-o.

În cele din urmă, Medvedev s-a impus în fața lui Chardy în două seturi, scor 7-6, 6-2, la capătul unei dispute ce a durat o oră și 35 de minute.

În turul doi al competiției, Medvedev se va confrunta cu spaniolul Fernando Verdasco. Partida se va juca astăzi.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu