Medic din cadrul Institutului Oncologic, reţinut. Câte MII DE LEI a cerut de la un bolnav incurabil

Embed:

Un medic urolog de la Institutul Oncologic din Chişinău a fost reţinut de ofiţerii CNA şi procurori, fiind bănuit de luare de mită. Acesta i-ar fi cerut unui bolnav incurabil 7.000 de lei pentru o intervenţie chirurgicală.

Potrivit denunţătorului, acum o lună, medicul ar fi pretins de la el 7.000 de lei pentru a-l interna şi pentru a-i asigura o intervenţie chirurgicală urgentă. La externare, medicul a insistat asupra achitării banilor pentru operaţie, dar şi pentru eliberarea documentelor necesare ce confirmă intervenţia chirurgicală, prescrierea în continuare a tratamentului medical şi monitorizarea lui până la însănătoşire.

Pentru că nu ar fi avut toţi banii, denunţătorul i-ar fi transmis medicului 2.000 de lei. La rândul său, medicul l-ar fi atenţionat pe pacient că doar când îi va da restul banilor, îl va externa şi îşi va onora promisiunile legate de prescrierea tratamentului şi monitorizarea stării sănătăţii.

CNA a iniţiat o cauză penală pentru corupere pasivă, medicul a fost reţinut în momentul primirii celei de-a doua tranşe de bani. Dacă va fi găsit vinovat, doctorul riscă până la 10 ani de închisoare.

 

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu