Meci tare pe Anfield. FC Liverpool a remizat cu Arsenal Londra, scor 5-5

Embed:

Meci nebun în Cupa Ligii Angliei. FC Liverpool a remizat cu Arsenal Londra, scor 5-5, iar apoi "cormoranii" s-au impus în seria penalty-urilor.

În confruntarea de pe Anfield, Shkodran Mustafi a deschis scorul după ce a înscris în propria poartă în minutul 6. "Tunarii" nu au cedat presiunii şi Lucas Torreira a restabilit echilibrul pe tabelă iar Gabriel Martinelli a mărit avantajul echipei sale, marcând încă două goluri.

Aproape de pauză, "cormoranii" au obţinut un penalty, transformat de James Milner. După pauză, Ainsley Maitland-Niles a înscris pentru Arsenal, iar replica gazdelor nu a întârziat. Alex Oxlade-Chamberlain a marcat o bijuterie de gol. 

În scurt timp, Divock Origi a egalat, iar apoi "tunarii" au revenit în avantaj prin golul lui Joseph Willock. Totuşi, FC Liverpool a fost salvată în prelungiri de acelaşi Origi, care a înscris pentru 5-5.

Conform regulamentului Cupei Ligii Angliei s-a trecut direct la executarea loviturilor de departajare. Portarul "cormoranilor", Caoimhin Kelleher a respins şutul lui Dani Ceballos, ceea ce a fost suficient pentru gazde să se impună cu 5-4 şi să se califice în sferturile de finală.

Un alt meci tare a fost cel dintre Chelsea Londra şi Manchester United ce s-a disputat pe Stamford Bridge. "Diavolii roşii" s-au impus cu 2-1 graţie dublei lui Marcus Rashford.

Manchester United a cucerit Cupa Ligii de 5 ori până acum, ultima dată în anul 2017.

Lasă un comentariu