Meci interzis fanilor cardiaci! Cum s-a încheiat partida dintre Bayer Leverkusen şi AS Roma

Embed:

Meci interzis cardiacilor în grupele Ligii Campionilor! Bayer Leverkusen a remizat pe teren propriu cu AS Roma, partida încheindu-se cu un incredibil scor de 4-4. Arsenal a învins Bayern Munchen cu 2-0 și a obținut prima victorie din acest sezon în faza grupelor.

Bayer Leverkusen conducea AS Roma în minutul 19 cu 2-0, după dubla lui Javier Hernandez. Până la finalul primei reprize, AS Roma a egalat, reușind să marcheze de două ori, prin De Rossi. După pauză, oaspeții au preluat conducerea după un gol înscris din lovitură liberă de Miralem Pjanic.

AS Roma a marcat golul patru prin Iago Falque, în minutul 73. Bayer nu s-a lăsat bătută și a reușit chiar să egaleze. Mai întâi, Kevin Kampl a încris un gol fabulos în minutul 84 și a redus din diferență.

Gazdele au egalat peste doar două minute, după reușita lui Mehmedi. În cealaltă partidă a grupei E, Barcelona a învins în deplasare BATE Borisov cu scorul de 2-0. Ambele goluri ale catalanilor au fost marcate de Ivan Rakitic.

Arsenal Londra a obținut prima victorie în grupele Ligii Campionilor, după ce a învins Bayern Munchen cu 2-0. Oaspeții au dominat meciul de la Londra, având o posesie de 70 la sută, însă Arsenal a înscris de două ori în ultimul sfert de oră, prin Giroud și Ozil. Arsenal a devenit astfel prima echipă care a reușit să învingă Bayern în acest sezon.

Olympiakos s-a impus în fața formației Dinamo Zagreb cu 1-0 în celălalt meci al grupei F.

Chelsea continuă evoluţia slabă din acest sezon, campioana Angliei nereuşind să învingă la Kiev, pe Dinamo. Meciul s-a încheiat cu scorul de 0-0, iar Chelsea se află doar pe locul trei în grupa G.

FC Porto a devenit liderul acestei grupe, după ce a învins Maccabi Tel-Aviv cu 2-0.

În grupa H, Lyon a pierdut partida cu Zenit, scor 1-3, iar Valencia s-a impus în fața formației Gent cu 2-1. Algerianul Sophiane Feghouli a înscris unul dintre cele mai spectaculoase goluri ale serii. Algerianul a reluat spectaculos cu câlcâiul după centrarea lui Paco Alcacer.

Zenit este lider în această grupă, cu 9 puncte din tot atâtea posibile. Campioana Rusiei este urmată de Valencia, Gent și Lyon.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu