Meci de răsunet în Campionatul Rusiei. Kuban a fost învinsă DRAMATIC de Dinamo

Embed:

Echipa moldoveanului Igor Armaş, Kuban Krasnodar, a fost învinsă dramatic de Dinamo Moscova după ce a condus aproape toată partida.

Kuban Krasnodar a deschis scorul în partida de pe teren propriu cu Dinamo Moscova în minutul 23. Atacantul Hugo Almeida a scăpat singur cu portarul după o pasă a lui Popov şi a înscris fără probleme.

Gazdele au condus până în minutul 69, atunci când fundaşul lui Dinamo, Douglas a egalat. Oaspeţii au înscris golul victoriei peste şase minute. Jucătorul lui Kuban, Xandao a înscris în propria poartă după o centrare a lui Kokorin.

Kuban Krasnodar a încheiat meciul în nouă oameni. Mai întâi, Manolev a fost eliminat pentru al doilea galben, iar peste câteva minute, Gheorghe Bucur a primit direct cartonaşul roşu pentru un fault dur asupra lui Douglas.

Fundaşul naţionalei Moldovei, Igor Armaş, a intrat în teren în partea a doua a meciului, înlocuindu-l pe Toni Sunjic.

Dinamo Moscova s-a impus cu 2-1 şi a întrerupt seria de trei meciuri fără victorie. În urma acestui succes, Dinamo a egalat la puncte ocupanta locului trei, ŢSKA Moscova.

Kuban Krasnodar a pierdut al doilea meci consecutiv după ce a condus până aproape de finalul meciului. Echipa antrenată de Leonid Kuciuk este pe locul nouă în campionat, cu 32 de puncte, însă mai are şanse să ajungă în Liga Europei, deoarece este calificată în finala Cupei Rusiei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu