Maxim Ciubaciuc, șeful secției Contracarare Contrabandă al INI, dezminte acuzaţiile denigratoare: Iată bilanţul activităţii mele

Embed:

Maxim Ciubaciuc, șeful secției contracarare contrabandă al INI, dezminte acuzaţiile aduse de către Sorin State la persoana sa şi a echipei Secției nr.1 a Direcției nr.3 a Inspectoratului Național de Investigații al IGP.

"În ultimile săptămîni, la adresa mea și a echipei de ofițeri profesioniști pe care am onoarea săi conduc, sunt lansate în mass-media mai multe acuzații grave și denigratoare de unele personaje, care presupun că sunt dirijate din umbră de anumiți actori și elemente criminale, cărora le sunt incomod prin activitatea mea profesională", scrie Ciubaciuc într-o postare pe pagina sa de Facebook.

"Spun ferm, că resping toate acuzațiile nefondate lansate la diferite canale TV de Sorin Stati și alți actori, la adresa mea si a polițiștilor din subordinea mea vizați", mai scrie acesta.

Potrivit acestuia, oamenii legii au documentat peste 20 de grupări criminale implicate în scheme de contrabandă cu alcool etilic, contrabandă cu țigarete, anabolizante, trafic ilicit de mărfuri, linii clandestine de producerea a băuturilor alcoolice, contrabanda cu metale prețioase, bani falși, scheme de contrabandă cu implicarea funcționarilor de stat la nivel de conducere, cît și un caz fără precedent în istoria Republicii Moldova de corupere activă, ce ține de intenția a unui bănuit pe o cauză penală, de a ne corupe cu suma de 50 000 euro ( peste 1 milion de lei MD) pentru a nu documenta activitatea infracțională, figurant care a fost reținut în flagrant în momentul transmiterii banilor și ulterior acestea, fiind transmiși în bugetul de stat.

"Toate aceste cazuri menționate mai sus și multe altele pe care le-am documentat cu maxima responsabilitate, au fost definite justiției, avînd o finalitate procesuală", subliniază Ciubaciuc.

Toate aceste documentări, au fost realizate datorită dedicației, responsabilității și profesionalismului înalt de care a dat dovadă echipa Secției nr.1 a Direcției nr.3 a Inspectoratului Național de Investigații al IGP.

"Astăzi, înțeleg că tot show-ul care se face în spațiul public, acuzațiile orchestrate prin persoane terțe ca Sorin Stati si alții care sunt folosiți în acest sens, sunt materializarea acelor amenințări a lumii criminale, care nu au reușit să ne corupă cu cifre de 50 000€, nu au reușit să ne intimideze cu amenințări, acum concentrează acești bani, plătesc la stînga și la dreapta, recurgînd la alt instrument murdar de denigrare", scrie Maxim Ciubaciuc.

Maxim Ciubaciuc a prezentat bilanţul activităţii sale profesionale în combaterea contrabandei și a criminalității organizate, pentru ultima perioadă de timp.

1. Cauză penală pornită pe contrabandă cu articole din aur – au fost depistate şi ridicate articole din metale prețioase și aur topit, în cantitate de peste 52 000 grame, pietre prețioase (diamante, rubin, etc.), valoarea prejudiciului cauzat este circa 70 000 000 lei. A fost reţinută o persoană.

Cauza penală la momentul de faţă se află în exercitarea Procuraturii Pentru combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale.

http://politia.md/…/contrabanda-cu-articole-din-metale-pret….

2. Cauza penală pornită în baza semnelor constitutive ale componenţei de infracţiune prevăzute conform prevederilor art.241 alin.(2) lit.b) și f), art.244 alin.(2) și 248 alin.(5) Cod penal, pe faptul producerii, contrafacerii şi trecerii peste frontiera vamală a anabolizantelor - au fost depistate și ridicate anabolizante ambalate sub formă de pastile și substanțe injectabile, în valoare de 1 mln. 200 mii lei. Au fost reţinute 3 persoane.

Cauza penală a fost expediată în instanţa de judecată, persoanele fiind condamnate.

http://politia.md/…/grupare-criminala-specializata-contrafa…

3. Cauza penală pornită în baza semnelor constitutive ale componenţei de infracţiune prevăzute de art. 248 alin. (5) lit. b) şi d) din Codul penal pe faptul trecerii peste frontiera vamală a alcoolului etilic – au fost depistate și ridicate: 34 000 litri de alcool etilic, remorcă, utilaj de pompare, mijloace financiare. Au fost reţinute 4 persoane. Prejudiciul cauzat este în sumă de 2 800 000 lei.

Cauza penală a fost expediată în instanţa de judecată persoanele fiind condamnate.
http://agora.md/…/video--schema-de-contrabanda-cu-alcool-et…

4. Cauză penală pornită în baza art. 250 din Codul penal, transportarea şi comercializarea alcoolului etilic fără timbre de acciz – au fost ridicate 6500 litri de alcool etilic, în valoare de 100 000 lei. Prejudiciul cauzat în sumă de peste 4 000 000 MDL. Reţinute 8 persoane.

Cauza penală a fost expediată în instanţa de judecată, persoanele fiind condamnate.
http://politia.md/…/retinuti-pentru-ca-au-prejudiciat-statu…

5. Cauză penală pornită pe faptul tentativei de dare de mită, în cadrul căreia un agent economic a atentat la transmiterea sumei de bani 50 000 euro, angajaților Secției nr. 1, Direcţiei nr. 3 a INI pentru muşamalizarea cazului de contrabandă cu aur. A fost reţinută o persoană.

Cauza penală se află în Procuratura Anticorupţie.

http://politia.md/…/tentativa-esuata-de-mituire-doi-politis…


6. Cauză penală pornită pe faptul activităţii ilegale de întreprinzător şi transportării şi comercializării mărfurilor fără acciz şi anume a alcoolului etilic.
Au fost ridicate din două camioane peste 140 de vase de plastic cu alcool etilic a câte 22 litri fiecare, depistându-se circa peste 3000 litri de alcool, ascunse în locurile special amenajate a remorcii destinate transportării cimentului.
De asemenea, în baza declarațiilor martorilor s-a stabilit că schema frauduloasă este implimentată din luna iunie pînă în septembrie 2017, astfel, membrii grupului infracțional au transportat și comercializat ilegal aproximativ 120 000 litri de alcool etilic. Suspecții au prejudiciat bugetul de stat cu peste 9 000 000 MDL. Au fost reţinute 3 persoane.

Cauza penală a fost expediată în instanţa de judecată, la moment se află pe rol.

http://politia.md/…/schema-frauduloasa-de-transportare-si-c…

7. Cauza penală pornită pe faptul de contrabandă cu alcool etilic, transportare şi comercializarea mărfurilor accizabile fără acte de proveninţă. A fost contracarată activitatea ilegală a unui grup de persoane care pe parcursul anului 2017 au obținut preventiv peste 14 000 litri alcool etilic valoarea căruia depășește suma de 1 200 000 MDL.
În procesul desfășurării percheziției la domiciliul unuia din organizatorii schemei infracționale, suspectul a încercat coruperea ofițerului de investigație, propunîndu-i suma de 1 500 euro pentru mușamalizarea cazului, în urma cărui fapt, la ceiași zi, suspectul a fost reținut în flagrant de către procurorii anticorupție. Operațiunea s-a soldat cu reținerea a 3 persoane.

Cauza penală se află În Procuratura mun. Chişinău.

http://politia.md/…/cercetati-pentru-contrafacerea-si-comer…

8. Cauza penală pornită pe contrabandă de articole de tutungerie.
În rezultatul operațiunii desfășurate au fost depistate și ridicate, în zona de frontieră cu UKR, 78 cutii a cîte 50 cartuşe de ţigarete echivalent cu 780 000 țigarete marca “HILTON LILAC”; 25 cutii a cîte 50 cartuşe echivalent cu 250 000 de ţigarete fără timbru de acciz marca „ASHIMA”; şi 15 cutii a cîte 50 cartuşe echivalent cu 150 000 ţigarete fără timbru de acciz de marca „ASHIMA”. Ca rezultat al perchezițiilor desfășurate au fost depistate și ridicate aproximativ 1 180 000 de țigări valoarea căror se estimează la 805 000 MDL. Au fost reţinute 6 persoane.
Cauza penală a fost expediată în instanţa de judecată.

http://politia.md/…/o-retea-specializata-contrabanda-cu-tig…

9. Cauza penală pornită pe contrabandă de articole de tutungerie, privind un grup de persoane din Romania şi Spania, care transportă din RM ţigarete prin contrabandă. Un grup infracțional format din spanioli, români și moldoveni a fost destructurat de poliție. Au fost depistate şi ridicate 200 cutii a cîte 50 cartuşe a cîte 10 pachete echivalent la 2 000 000 ţigarete marca „ New York-500”, camuflate sub saci cu zahăr, care urmau a fi exportate în Regatul Spaniol. Valoarea mărfii fiind estimată la 1 000 000 MDL. Dacă țigaretele erau transportate peste frontiera de stat a Republicii Moldova în UE, urmau a fi livrate la suma de peste 120 000 euro – 2 400 000 MDL.
În urma operațiunii, au fost ridicate țigaretele și camionul cu remorcă. Au fost reţinute 3 persoane.

Cauza penală a fost expediată în instanţa de judecată. Persoanele au fost condamnate
http://politia.md/…/o-retea-specializata-contrabanda-cu-tig…

10. Cauză penală pornită pe faptul trecerii ilegale peste frontiera vamală a tutunului fermentat. O rețea specializtă în contrabanda de tutun formată din 5 persoane a fost anihilată. la 8 iubie 2018, membrii grupului infacțional au trecut ilegal peste frontiera de stat a Republicii Moldova în Ucraina 2 500 kg de tutun fermentat, ulterior la 10.06.2018 au fost reținuți în flagrant figuranții de bază în timp ce intenționau să treacă prin contrabandă 2 000 kg de tutun fermentat.
Totodată în rezultatul perchezițiilor au fost depisate și ridicate mărfuri industriale, telefoane mobile, mijloacele de transport utilizate în comiterea infracțiunii, mijloace financiare a căror provenineță nu a putut fi justificată.
Valoarea estimativă a mărfurilor transportate prin contrabandă în Ucraina se estimează la 350 000 MDL. Suma estimativă a 16 750 kg de tutn prelucrat depistae și ridicat constituie 1 153 000 MDL. Prejudiciul cauzat este în sumă de 700 000 lei. Au fost reţinute 4 persoane.

Cauza penală a fost expediată în instanţa de judecată.

http://politia.md/…/o-retea-specializata-contrabanda-cu-tut…

11. Au fost pornite două cauze penale pe faptul neachitării taxelor şi impozitelor în privinţa unui agent economic, care neavînd licenţă de producere a alcoolului producea şi realiza fără acte de proveninţă alcool etilic şi abuz de serviciu în privinţa angajaţilor Serviciului Fiscal. A fost depistat şi ridicat 7 000 litri de alcool etilic, 7 000 litri de alcool brut. Valoarea prejudiciului este în sumă de 5 000 000 lei. Au fost reţinute 2 persoane şi 3 angajaţi a Serviciului Fiscal.

Cauza penală se află în gestiunea procuraturii mun. Chişinău.

http://politia.md/…/grupare-specilizata-evaziune-fiscala-si…

12. Cauză penală pornită pe faptul contrafacerii de băuturi alcoolice şi transportarea şi comercializarea mărfurilor fără supuse accizului fără marcarea lor. 
O grupare infracțională specializată în fabricarea, tranportarea și comercializarea ilegală a alcoolului etilic și băuturilor alcoolice tari a fost destructurată
Ca urmare a efectuării perchezițiilor au fost depistate şi ridicate (înscrisuri de ciornă, cutii în care se aflau sticle goale cu inscripția divin “Bardar”, 100 sticle a câte un litru cu alcool etilic inscripția („питьевой спирт 96, 6 г. Тирасполь”), etichete cu inscripția “alcool etilic”, alcool etilic, alcool de culoare brună, Glucoza preparată, 2750 vase goale cu volum de 1 litru, sticle divin “Calaraș”, “Kvint”, “Bardar” fără marcă de acciz, 2 500 litri de alcool etilic, 1000 de sticle cu diferite denumiri fără marca de acciz).
Totodată, în aceeași zi a fost reținut în flagrant un angajat al poliției în moment ce comercializa aproximativ 350 litri de alcool etilic, ultimul folosindu-se de situația de serviciu, din interes material și interesul material al altor persoane terțe, contrar prevederilor legale, a transportat ilegal din regiunea Transnistreană în mun. Chișinău alcool etilic
Prejudiciul cauzat este în sumă de 600 000 lei. 2 persoane au fost reținute.

Cauza penală a fost expediată în instanţa de judecată.

http://politia.md/…/o-grupare-infractionala-specializata-fa…

13. Cauza penală pornită pe faptul de contrabandă cu alcool etilic şi transportarea mărfurilor supuse accizelor fără acte corespunzătoare. 
Ca urmare a acțiunilor speciale de investigație, au fost reținute în flagrant 3 persoane în momentul comercializării alcoolului etilic. Alcoolul etilic era livrat de către factorii de decizie ai unei fabrici de producere a alcoolului etilic.
În rezultatul acțiunilor demarate, au fost depistate şi ridicate 46 000 litri de alcool etilic, mijloace financiare. Au fost reţinute două persoane, valoarea stabilită a prejudiciului este în sumă de 5 000 000 lei.
2 persoane au fost reținute

Cauza penală se află în gestiunea Procuraturii mun. Chişinău.

http://politia.md/…/politia-confiscat-46-000-litri-de-alcoo…

14. Cauza penală pornită pe faptul de contrabandă cu articole de tutungerie.
Ca urmare a acțiunilor speciale de investigații au fost reținuți în flagrant membri grupării infracționale în timp ce transportau din reg.Transnistreană 329 cutii cu țigarete marca „Marble”. În momentul reținerii suspecții au opus rezistență fizică, blocau și creau impedimente.
În urma perchezițiilor efectuate au fost depistate şi ridicate 329 cutii cu țigarete marca „Marble” fără timbre de acciz ceea ce constituie 164 500 pachete echivalent la 3 290 000 țigarete. Prejudiciu cauzat se ridică la 3 619 000 lei. 
La fel au fost depistate și ridicate plăcuțe cu numere de inmatriculare străine, telefonae mobile, tehnică specială night vision, scule improvizate pentru stoparea automobilelor.
Au fost reţinute 2 persoane.

Cauza penală se află În Procuratura mun. Chişinău 
http://politia.md/…/retinuti-pentru-contrabanda-cu-tigari-d…
15. Cauza penala pornită pe faptul evaziunii fiscale.
Astfel, în urma investigațiilor efectuate s-a stabilit că în perioada anilor 2014 și până în prezent, factorii de decizie ai unei companii, prin înțelegere prealabilă și de comun acord cu alte persoane fizice și juridice, gestionau o schemă frauduloasă ce presupunea procurarea materiei prime (cărnii) contra bani în numerar, fără acte de proveniență, fără contabilizarea operațiunilor economice și bonurilor de plată pentru a diminua impozitele și taxele aferente bugetului.
La fel, materia primă era introdusă pe teritoriul țării, ocolind punctele vamale și neachitînd taxele corespunzătoare de import.
În urma efectuării acțiunilor de urmărire penala a fost stabilit faptul că agentul economic a prejudiciat bugetul in suma de 1 800 000 lei.
Cauza penala a fost expediată în instanță de judecată.
Prejudiciul cauzat a fost achitat integral.

http://politia.md/…/fraudarea-bugetului-de-stat-proportii-d…

16. Cauza penala pornită pe faptul de contrabandă, corupere activa si pasiva prin intermediul oficiul poștal MD 2000.
În schimbul sumelor de bani estorcate și primite, funcționarii din cadrul Serviciului Vamal, eliberau coletele poștale internaționale, fără efectuarea controlului vamal propriu-zis și fără calcularea și incasarea drepturilor de import pentru acestea.
Ca urmare a perchezițiilor au fost depistate și ridicate listele persoanelor ce au remis colete și trimiteri poștale, înscrisuri ciornă, telefoa mobile, listele persoanelor benificiare de colete, calculatoare, documente vamale, mijloace financiare venite pe urma activității infracționale. În procesul perchezițiilor, în masa unui inspecor vamal din cadrul zonei de control vamal, în timpul serviciului a fost depistat un plic cu bani.
Au fost reținute 7 persoane dintre care: șeful Postului Vamal Centru 4 (Poșta); 3 inspectori vamali, un operator al Oficiului Poștal, 2 persoane (administratori a două companii de Poștă privată).

Cauza penala fiind remisa in instanta.

http://politia.md/…/angajati-vamali-si-agenti-economici-ret…

17. Cauza penala pornită pe tentativă de răpire a două persoane, fiind retinut liderul grupării care atentă la răpirea unei femei si copilului ei minor in virsta de 3 ani. 
Scopul răpirii fiind primirea unei recompense cu solicitarea mijloacelor financiare în sumă de 150 000 euro.

Cauza penala expediată în instanță de judecată. Persoana a fost condamnata.

http://politia.md/…/tentativa-de-rapire-doua-persoane-contr…

18. Cauza penala pornită pe faptul punerii în circulație a bancnotele false. Persoanele reținute în flagrant în momentul punerii în circulație a 23 000 euro. 
La fel, în urma perchezițiilor au fost depistate și ridicate substanțe narcotice, care în urma expertizei s-a demonstrat a fi „cocaina”. A fost pornită cauza penală și în baza art. 217 Cod penal.
Au fost reținute 2 persoane.

Cauza penala expediată în instanță de judecată. Persoanele au fost condamnate.

http://politia.md/…/peste-23-mii-de-euro-falsi-scosi-din-ci…

19. Cauza penala pornită pe faptul punerii în circulație a bancnotele false. Persoanele reținute în flagrant în momentul punerii în circulație a 30 000 euro. Reținute 3 persoane.
Cauza penala expediată în instanță de judecată.

http://politia.md/…/content/prinsi-cu-peste-30-de-mii-de-eu…

20. Cauza penala pornită pe faptul comercializării ilegale a mercurului alb.
Trei barbati, intenționau sa livreze 45 de kilograme de mercur alb investigatorului sub acoperire la suma de 1 000 000 MDL
Persoanele au fost reținute în timpul realizării metalelor toxice.

Cauza penala a fost remisă in instanta de judecata. Persoanele condamnate.

http://protv.md/…/trei-barbati-au-incercat-sa-vanda-35-de-k…

21. Cauza penala pornită pe faptul trecerii peste frontiera vamală a mercurului alb prin contrabandă.
Gruparea criminală reținută pentru contrabandă cu 20 kg de mercur alb estimat la 1 200 000 MDL. Suspecții urmau să-l comercializeze investigatorului sub acoperire. În urma perchezițiilor au fost depistate și ridicate telefoane mobile, mercur alb, documente tehnice ale mercurului și altor substanțe radioactive și chimice.
Au fost reținute 3 persoane.

Cauza penala expediată în instanță de judecată. Persoanele condmanate.

http://politia.md/…/grupare-criminala-retinuta-pentru-contr…

22. Cauza penală pornită pe faptul fabricării sau punerii în circulație a cardurilor sau altor instrumente de plată false, săvîrșite în proporții deosebit de mari.
În rezultatul acțiunilor demarate afost depistat apartamentul în care era instalat utilajul special care permite copierea datelor de pe cardurile bancare, utilaj pentru confe confecționarea cardurilor bancare false, skimmere, mijloace tehnice confecționate artizanal și mijloace financiare parvenite în urma acțiunilor infracționale a figuranților.
Au fost reținute 5 persoane inclusiv și organizatorul grupării.

Cauza penala expediată în instanță de judecată.

http://protv.md/…/cinci-moldoveni-implicati-intr-o-retea-de…

23. Cauza penală pornită pe faptul fabricării sau punerii în circulație a cardurilor sau altor instrumente de plată false, săvîrșite în proporții deosebit de mari.
În urma măsurilor efectuate a fost depistat apartamentul figurantului de bază, un bărbat de 42 ani (condamnat anterior în țările UE pentru infracțiuni similare), care era amenajat cu utilaj special care permitea copierea datelor de pe cardurile bancare, utilaj întrebuințatr la confecționarea cardurilor bancare, false, skimmere., mijloace financiare pervenite in urma acțiunilor infracționale ale figurantului de bază.
O persoană a fost reținută.
Cauza penala se afla in procuratura mun. Chișinău

http://politia.md/…/retinut-pentru-fabricarea-si-punerea-ci…

24. Cauza penală pornită pe faptul de contrabandă cu articole de tutungerie.
Ca urmare a acțiunilor speciale de investigații s-a stabilit faptul că un grup de persoane, fiind angajați ai Întreprinderii de Stat Calea Ferată din Moldova, având acces întrenurile cu rutele internaționale Chișinău – București, plasau diferite mărfuri, în special țigarete, în locuri special amenajate pentru a elucida controlul vamal și a ascunde bunurile introduse sau scoase de pe teritoriul Republicii Moldova.
În rezultat au fost efectuate percheziții în urma căror au fost depistate și ridicate 280 000 țigarete marca „Ashima” și 100 000 țigarete marca ”Rotmans Demi”. Este de menționat faptul că 19 900 țigarete au fost depistate și ridicate din vagonul nr. 1 al trenului Chișinău – București care se afla în zona de frontieră. Țigaretele se aflau în podeaua acestuia, în locuri special amenajate.
Astefel au fost ridicate 399 900 de țigarete valoarea căror se estimează la aproximativ 290 946 MDL.
Au fost reținute 3 persoane.

"Am fost, suntem și vom rămîne ofițeri adevărați, am luptat, luptam și vom lupta în continuare cu crima organizată, pe toate căile și prin toate mijloacele legale, indiferent la instrumentele și mijloacele murdare la care recurg criminalii pentru a-și atinge scopurile", a mai punctat Maxim Ciubaciuc.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu