MĂSURI SPORITE DE PAZĂ pe Aeroportul Sibiu. Un bărbat şi un copil au vrut să fure un avion

Măsuri sporite de pază pe Aeroportul Internaţional Sibiu, după ce a aflat că un bărbat şi un copil au sărit gardul şi au ajuns în zona parcării, unde au fost prinşi încercând să fure o maşină. 

Atfel, un bărbat de 34 de ani şi un copil au sărit gardul, la sfârşitul lunii martie, şi au fost prinşi când încercau să fure o maşină de la Aeroportul Internaţional Sibiu.

Ulterior, surse din cadrul anchetei au declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că iniţial, cei doi au încercat să fure un vehicul de la Registrul Auto Român, pentru a ajunge în Germania, însă toate maşinile erau încuiate. În drum spre oraş, ei au văzut cum ateriza un avion al NATO pe pista Aeroportului Sibiu şi aşa le-ar fi venit ideea de a fura un avion, sărind gardul spre pistă.

Pentru că nu au putut ajunge până pe pistă, cei doi s-au îndreptat spre parcarea aeroportului, unde au fost prinşi că încercau să fure o maşină.

Aceleaşi surse au precizat că persoana adultă va fi expertizată pentru a se stabili dacă a avut discernământ.

"Imediat după eveniment persoanele au fost preluate de organele competente şi a fost demarată procedura de cercetare penală. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu