Măsuri pentru reducerea birocraţiei. Actele de identitate vor fi perfectate simplu şi rapid

Embed:

Actele de identitate vor putea fi perfectate simplu şi rapid. Printr-o hotărâre a Guvernului, au fost eliminate mai multe documente care au fost necesare până în prezent pentru a obţine un buletin sau paşaport, printre care şi cele de stare civilă. Noua prevedere simplifică şi procedura de schimbare a vizei de reşedinţă.

"În primul rând, era necesar să fie prezentate actele de stare civilă actuală a persoanei, în cazul în care vorbim despre o persoană celebatară, căsătorită, divorţată sau văduvă. Acest lucru deja poate fi vizualizat în Registru de Stat al Populaţiei", a spus Diana Tacu, şefa direcţiei Stare Civilă.

Datorită acestor modificări, oamenii nu vor mai fi nevoiţi să stea la coadă pentru a obţine astfel de certificate.

"Nu ar fi aşa haos, vinim, stăm. Eu, de exemplu, de la ora 08.00 stau aici"

"Sigur că e bine, să nu mai aşteptăm în rând, să stăm ore în şir."

"În urma incediului care ni-a distrus casa, au fost distruse toate actele, eu puteam să fac aceasta procedură mai rapid şi mai lejer."

Hotărârea aprobată stabileşte şi o colaborare între birourile de paşapoarte şi structurile care pun restricţii cetăţenilor de a părăsi ţara.

"Executorii judecătoreşi aveau dreptul ca pentru orice datorie sau amendă care avea cetăţeanul, persoana se punea în control şi, respectiv, noi nu eliberăm paşaportul. Până în 2016, luna august, pe lună era undeva 6.500 cazuri, lunar după ce a fost modificat cadrul legal, aceasta interdicţie se poate pune numai de instanţă de judecată",  a spus Stelian Gorincioi, şef de departament, Agenţia Servicii Publice.

Scopul noilor modificări este eliminarea birocraţiei.

"Să fie anulată obligativitatea extraselor de "Cadastru", când cetăţenii îşi schimbă viza de reşedinţă şi o mulţime de proceduri birocratice. Avem o bază comună şi documentele cerute de la cetăţeni de la o instituţie în favoarea altei instituţii din Agenţia nu se vom mai cere", a declarat Sergiu Railean, directorul Agenției Servicii Publice.

Documentul va fi publicat în Monitorul Oficial în cel mult două săptâmâni.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu