MĂSURI MAI DURE pentru cei prinşi băuţi la volan. Ce trebuie să ştie TOŢI ŞOFERII

Guvernul stabilește măsuri mai dure contra șoferilor care își permit să bea, înainte de a urca la volan. Un proiect în acest sens, elaborat de Ministerul Justiției, a fost examinat, astăzi, la ședința Executivului.

Astfel, limitele gradului minim al concentrației de alcool în sânge vor fi de la 0,3g/l la 0,5g/l.

Totodată, gradul minim al concentrației de alcool în aerul expirat va fi de la 0,15 mg/l până la 0,3 mg/l.

De asemenea, se va considera că are gradul avansat, concentrația de alcool care va fi de 0,5 g/l de sânge și de 0,3mg/l în aerul expirat.

Potrivit documentului, starea de ebrietate va fi constatată în cazul în care conducătorul auto va avea o concentrație de alcool în aerul expirat între 0,15 până la 0,3 miligrame și nu până la 0,5 miligrame, cum este în prezent.

Totodată, limita pentru cantitate de alcoolul în sânge a fost redusă de două ori: de la un gram până la 0,5 grame la un litru.

De asemena, vor fi revizuite și indicatoarele gradului avansat de ebrietate: de la 0,3 miligrame în aer expirat, sau de la 0,5 grame la un litru de sânge.

Șofatul în stare de ebrietate se pedepsește cu amendă între 3.000 și 20.000 de lei cu privarea dreptului de a conduce vehicule pe un termen de până la cinci ani.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu