Măsuri mai DURE în Republica Moldova în lupta cu COVID-19. Ce RESTRICȚII au fost impuse și ce OBLIGAȚII au cetățenii

Embed:

Situația provocată de pandemia de COVID-19 se agravează. Dacă ritmul de contaminare se menţine, în aproximativ două săptămâni vom avea peste 2.000 de îmbolnăviri, a declarat premierul Ion Chicu după ședința Comisiei Situații Excepționale de joi seara. Mai mult, șeful Executivului avertizează că sistemul medical ar putea intra în colaps, iar spitalele nu vor mai face față numărului mare de solicitări.

"Dacă continuăm în așa mod, în asemenea tempouri către data de 10 aprilie putem atinge cifra de 2000 de pacienți. 2000 de persoane infectate cu acest virus. Acest număr va pune la grea încercare sistemul nostru medical. De modul cum ne mobilizăm acum depinde numărul celor infectați și decedați pe parcursul următoarelor două-trei săptămâni. Dacă continuăm să fim iresponsabili, vor muri mulți", a menționat Ion Chicu.

Chicu susţine că în spitalele din ţară pot fi îngrijiţi aproape 4 mii de pacienți infectați cu coronavirus. Deoarece numărul poate fi mai mare, vor fi pregătite spații alternative de îngrijire, precum săli sau hoteluri, unde nu va fi asistență medicală la nivelul celei din spitale. Pentru a nu se ajunge în această situație, autoritățile au impus noi restricţii de circulaţie.

"Persoanele care se vor afla în afara domiciliului, reședinței vor fi obligate să dețină asupra sa un act de identitate sau un alt act înscris care confirmă identitatea persoanei. Va trebui în aceste zile, în această perioadă să fiți gata să răspundeți colaboratorilor Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării să vă identificați, să prezentați actul de identitate", a precizat prim/ministrul.

Tot de astăzi se interzice prezenţa în spații publice a grupurilor mai mari de trei persoane.

"Începând cu 27 martie 2020 se interzice aflarea în grupuri mai mari de trei persoane, cu excepția grupurilor constituite din membrii familiei de gradul unu, doi în linie dreaptă sau colaterală. De mâine și ziua și noaptea este interzisă aflarea persoanelor în grupuri mai mari de trei", a declarat Ion Chicu.

În plus, bugetarii vor avea săptămâna viitoare liberă, cu păstrarea salariilor. Evident, măsura nu îi vizează pe angajații din sistemul medical, din apărare și pe salvatori. Totodată, Comisia examinează și posibilitatea instituirii restricțiilor de circulație în intervalul orelor 23:00 noaptea – 05:00 dimineața. Decizia ar putea fi adoptată zilele următoare, în funcție de evoluția situației. Ion Chicu a mai anunțat că din 29 martie se sistează temporar activitatea a două puncte de traversare a frontierei terestre: Costești-Stânca și Briceni-Rosoșani.

În acest sens Comisia a adoptat Dispoziția numărul 5, care poate fi găsită aici.

loading...

Lasă un comentariu