Măsura radicală luată de Suedia pentru a gestiona fluxul de imigranţi

Suedia urmează să reintroducă temporar controale la frontiere, începând de joi, în cadrul unui efort de gestionare a afluxului de imigranţi de pe teritoriul său, a anunţat ministrul de Interne Anders Ygeman, relatează DPA în pagina electronică, citat de Gandul.

"Măsura - care urmează să intre în vigoare la ora 12:00 - a fost solicitată de către Agenţia suedeză pentru Migrare", a declarat Ygeman miercuri seara, într-o conferinţă de presă.

Ea urmează să fie aplicată pentru o perioadă iniţială de zece zile, a precizat ministrul, adăugând că şi-a contactat omologii din ţările vecine pentru a-i informa în acest sens.

Ea afectează Podul feroviar şi rutier Oresund care asigură legătura între Suedia şi Danemarca, dar şi terminalele de feribot din sudul Suediei, pe unde sosesc numeroase persoane din Germania.

Companiilor de transport cu feribotul li se solicită, de asemenea, să introducă "cât mai curând posibil" măsura verificării identităţii atunci când stabilesc liste de pasageri, a anunţat Ygeman.

"Copiii care călătoresc împreună cu tutori care-i pot identifica sunt exceptaţi" de la aceste măsuri, a precizat ministrul.

Este "prea devreme" să se spună dacă această măsură va afecta afluxul de migranţi către Suedia, au precizat Ygeman şi Mikael Hvinlund, un purtător de cuvânt al Agenţiei Migraţiei.

Introducerea ei a fost necesară pentru a permite Agenţiei să ofere prioritate eforturilor sale de a înregistra minori neînsoţiţi şi familii cu copii, a precizat Hvinlund.

"Începând din septembrie, Suedia a primit 80.000 de solicitanţi de azil - tot atâţia cât în tot anul 2014", a declarat purtătorul de cuvânt.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu